ogáș, V. hogaș. substantiv masculinogaș
ogáș, -uri, s.n. – Brazdă arată. – Din făgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură„). substantiv masculinogaș
văgáș și hăgáș (vest) și hogáș (est) n., pl. e (ung. vágás, d. vágni, a tăĭa. V. văgăună). Urmă adîncă lăsată de roata caruluĭ (fr. ornière). Fig. Direcțiune saŭ cale de urmat: a purcede pe hogașu îmbunătățirilor. Desprinderĭ înrădăcinate, rutină. – Și hăŭgaș (nord), făgaș (Munt.) și ogaș (Ban. Olt). substantiv masculinvăgaș
FĂGÁȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndâ a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugáș (ALECSANDRI, T. 1205), ogáș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogáș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgáș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n. substantiv masculinfăgaș
ogaș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ogaș | ogașul |
plural | ogași | ogașii | |
genitiv-dativ | singular | ogaș | ogașului |
plural | ogași | ogașilor |