odobáĭe, hodo-, udu- și hudu- f., pl. ăĭ (d. dubă. V. odobeală). Mold. Mare ștĭubeĭ saŭ trunchĭ scobit în care se opăresc (se zolesc) rufele (V. buhadă). Fig. Bănănaĭe, lucru saŭ ființă voluminoasă, namilă, monstru: Unghie de gaĭe, Cap de udubaĭe (Panf.), Hodobaĭe, -baĭe, bună de bătaĭe (Dor.), ghicitoarea dobeĭ. Vehicul mare, (haraba), casă mare (hardughie): o hudubaĭe de luntre mare cît o colibă pescărească, casele ca niște hudubăĭ uriașe (Dunăreanu, în împ. stuf. 61 și 67). Claĭe duplă [!] (24 de snopĭ): Ședeaŭ snopiĭ ca plopiĭ și clăile ca hudubăile (Urătură); Din polog snop, Din snop claĭe, Din claĭe hodobaĭe Și pe cea față de arie (Urătură). substantiv femininodobaĭe
odobaie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | odobaie | odobaia |
plural | odobăi | odobăile | |
genitiv-dativ | singular | odobăi | odobăii |
plural | odobăi | odobăilor |