observare definitie

OBSERVÁRE s.f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere a inamicului și a obiectivelor lui în scopul obținerii de informații; observație. 3. (Statist.) Prima fază a cercetării, constând în înregistrarea informațiilor cu privire la caracteristicile unităților unei colectivități statistice. [< observa]. substantiv feminin observare

OBSERVÁRE s. f. 1. acțiunea de a observa. ◊ observație (3). 2. (mil.) cercetare, supraveghere a inamicului și a obiectivelor lui în scopul obținerii de informații. 3. (stat.) prima fază a cercetării, constând din înregistrarea informațiilor cu privire la caracteristicile unităților unei colectivități statistice. (< observa) substantiv feminin observare

observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri substantiv feminin observare

OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. substantiv feminin observare

*observațiúne f. (lat. observátio, -ónis). Supunere unei legĭ, uneĭ regule: observarea regulamentuluĭ. Atențiune dată unuĭ lucru, studiŭ: observațiunea vĭețiĭ furnicilor. Lucru observat, descoperire: importantele observațiunĭ ale acestuĭ savant. Obĭecțiune, reflexiune: permite-mĭ o observațiune. Atragere de atențiune, mustrare: profesoru ĭ-a făcut aspre observațiunĭ. Acțiunea de a spiona: armată de observațiune (a mișcărilor dușmanului), a sta în observațiune (a spiona). Băgare de samă [!], atențiune: asta n´a scăpat observațiuniĭ luĭ. – Și -áție și -áre. substantiv feminin observațiune

*obsérv, a v. tr. (lat. ob-servare. V. con-serv, sărbez [!]). Împlinesc o lege, o regulă, mă conformez legiĭ, reguleĭ: a observa legea. Mă uĭt cu atențiune, studiez: a observa cursu stelelor. Spionez: dușmaniĭ te observă. Ĭaŭ sama [!], prind cu atențiunea: păzitoru observase că cineva se apropie. V. refl. Bag de samă, îs atent la ceĭa ce fac: acest om se observă mult în societate. Mă spionez, mă supraveghez reciproc: cele doŭă armate se observaŭ. verb tranzitiv observ

observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă verb tranzitiv observa

OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. A pândi, a iscodi. [P.i. obsérv, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare]. verb tranzitiv observa

OBSERVÁ vb. tr. 1. a băga de seamă, a remarca. ◊ a atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. a cerceta, a examina atent. ◊ a supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. a pândi, a iscodi. (< fr. observer, lat. observare) verb tranzitiv observa

observá (obsérv, át), vb.1. A remarca. – 2. (Arg.) A avea bani. Fr. observer.Der. (din fr.) observați(un)e, s. f.; observator, s. m.; neobservat, adj. (nevăzut). verb tranzitiv observa

observà v. 1. a cerceta cu îngrijire lucruri fizice sau morale: a observa astrele; 2. a se conforma cu prescripțiunea unei legi sau regule; 3. a băga de seamă. verb tranzitiv observà

OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. verb tranzitiv observa

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului observare

observare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular observare observarea
plural observări observările
genitiv-dativ singular observări observării
plural observări observărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z