OBSCURÁRE s.f. Acțiunea de a obscura și rezultatul ei. [< obscura]. substantiv femininobscurare
OBSCURÁ vb. I. tr., refl. A face obscur; a (se) întuneca. [Cf. it. obscurare]. verb tranzitivobscura
OBSCURÁ vb. tr. 1. a face să devină obscur; a întuneca. 2. a face să devină neclar. (< it. obscurare) verb tranzitivobscura
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur. verb tranzitivobscura
obscurare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | obscurare | obscurarea |
plural | obscurări | obscurările | |
genitiv-dativ | singular | obscurări | obscurării |
plural | obscurări | obscurărilor |