obosí (obosésc, obosít), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de... Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește). verb tranzitivobosi
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă verb tranzitivobosi
obosì v. 1. a osteni foarte. [Serb. OBOSITI, a-și rupe încălțămintea (de mult umblet): românește cu sensul generalizat]. verb tranzitivobosì
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obosiți. verb tranzitivobosi
obosésc v. intr. (sîrb. obositi, a-țĭ rupe încălțămintele mergînd, a ajunge cu picĭoarele goale, d. vsl. bosŭ, desculț). Ostenesc. V. tr. Ostenesc. V. refl. Mă ostenesc. verb tranzitivobosesc
obosi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)obosi | obosire | obosit | obosind | singular | plural | ||
obosind | obosiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | obosesc | (să)obosesc | oboseam | obosii | obosisem | |
a II-a (tu) | obosești | (să)obosești | oboseai | obosiși | obosiseși | ||
a III-a (el, ea) | obosește | (să)oboseai | obosea | obosi | obosise | ||
plural | I (noi) | obosim | (să)obosim | oboseam | obosirăm | obosiserăm | |
a II-a (voi) | obosiți | (să)obosiți | oboseați | obosirăți | obosiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | obosesc | (să)obosească | oboseau | obosiră | obosiseră |