oțel definitie

oțél (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțéluri substantiv neutru oțel

oțel n. 1. fier combinat cu carbon, servă la fabricarea armelor, tunurilor, cuțitelor, bricelor și instrumentelor chirurgicale; 2. pl. cocoșul cu cremenea și amnarul la o pușcă; 3. arma însăș: pune mâna pe oțele AL.; 4. fig. tărie: o inimă de aur și brațul de oțel AL. [Slav. OȚĬELŬ, (din it. ACCIALE]. substantiv neutru oțel

oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél.Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel). substantiv neutru oțel

OTÉL s.n. v. hotel. substantiv neutru otel

OTÉL s. n. v. hotel. substantiv neutru otel

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ. substantiv neutru oțel

oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin [!] călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît [!] feru [!] și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă [!] niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu [!] unde ĭa foc cartușu´n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță. substantiv neutru oțel

*otél n., pl. urĭ și e (fr. hôtel, d. lat. hospitale, loc de primit oaspețĭ. V. ospăț, oaspete, goștină). Han maĭ bun, casă în care mîn călătoriĭ maĭ cĭoplițĭ. substantiv neutru otel

HOTÉL, hoteluri, s. n. Local mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (mai ales călătorilor). Hotelul este unul de mîna întîia: scări largi... Apartamente mari, cu gust mobilate. STANCU, U.R.S.S. 10. De șase ani trăia într-o cameră de hotel. C. PETRESCU, A. 379. – Variantă: otél (PAS, L. II 11, BUJOR, S. 143) s. n. substantiv neutru hotel

oțél-balót s. n. substantiv neutru oțel-balot

oțél-betón s. n. substantiv neutru oțel-beton

nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat. substantiv neutru nervidefier

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului oțel

oțel   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular el elul
plural ele elurile
genitiv-dativ singular el elului
plural eluri elelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z