nănaș, nănași s. m. (intl.) polițist. substantiv masculin și femininnănaș
nănáș, -i, (naș), s.m. – Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar 1980). – Lat. nunas, nun. substantiv masculin și femininnănaș
nănáș (înv., pop.) s. m., pl. nănáși substantiv masculin și femininnănaș
nănaș m. Mold. naș: Scaraoțchi îi este lui nănaș AL. [Derivat din nană (cf. rut. NANAȘKO, naș, din NANO, tată)]. substantiv masculin și femininnănaș
NĂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2. substantiv masculin și femininnănaș
NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2. substantiv masculin și femininnânaș
nănáșă (înv., pop.) s. f., art. nănáșa, g.-d. art. nănáșei; pl. nănáșe substantiv masculin și femininnănașă
nănaș | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | nănaș | nănașul | nănașă | nănașa |
plural | nănași | nănașii | nănașe | nănașele | |
genitiv-dativ | singular | nănaș | nănașului | nănașe | nănașei |
plural | nănași | nănașilor | nănașe | nănașelor |