NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza]. substantiv femininnoblețe
NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse) substantiv femininnoblețe
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței substantiv femininnoblețe
nobleță f. 1. calitatea prin care cineva e nobil; 2. nobilime; 3. înălțime morală: nobleță de inimă, de sentimente. substantiv femininnobleță
NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. substantiv femininnoblețe
NOBLÉȚĂ s.f. v. noblețe. substantiv femininnobleță
nobleță f. 1. calitatea prin care cineva e nobil; 2. nobilime; 3. înălțime morală: nobleță de inimă, de sentimente. substantiv femininnobleță
NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza]. substantiv femininnoblețe
* nobléță f., pl. ĭ (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza și nobiltà). Calitatea de a fi nobil: noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime: toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță: nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie: nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune: a refuza cu nobleță. Cu generozitate: a trata cu nobleță. V. evghenie. substantiv femininnobleță
NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe. substantiv femininnobleță
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței temporarnoblețe
* nobléță f., pl. ĭ (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza și nobiltà). Calitatea de a fi nobil: noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime: toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță: nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie: nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune: a refuza cu nobleță. Cu generozitate: a trata cu nobleță. V. evghenie. temporarnobleță
noblețe | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | noblețe | noblețea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | noblețe | nobleții |
plural | — | — |