neștíŭ, a -i v. tr. Vechĭ. Nu știŭ. verbneștiŭ
nești | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)nești | neștire | neștiut | neștiind | singular | plural | ||
neștiind | neștiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | neștiu | (să)neștiu | neștiam | neștiui | neștiusem | |
a II-a (tu) | neștii | (să)neștii | neștiai | neștiuși | neștiuseși | ||
a III-a (el, ea) | neștie | (să)neștiai | neștia | neștiu | neștiuse | ||
plural | I (noi) | neștim | (să)neștim | neștiam | neștiurăm | neștiuserăm | |
a II-a (voi) | neștiți | (să)neștiți | neștiați | neștiurăți | neștiuserăți | ||
a III-a (ei, ele) | neștiu | (să)neștie | neștiau | neștiură | neștiuseră |