NEC s.n. v. neck. substantiv neutrunec
NEC PLUS ÚLTRA loc. adv., s. n. (calitate, termen) care nu poate, sau nu trebuie să fie depășit. (< lat. nec plus ultra) substantiv neutrunecplusultra
nec plus ultra adv. locuțiune latină indicând limita peste care nu se mai poate trece. substantiv neutrunecplusultra
nec v. tr. V. înec. verb tranzitivnec
2) înéc și (vechĭ, ĭar azĭ în Serbia) nec, a -á v. tr. (lat. nĕcare, „a ucide”, mlat. „a îneca”; pv. negar, fr. nover, a îneca; it. annegare, cat. sp. pg. anegar. – Îneacă; să înece). Ucid asfixiind pin [!] apă (saŭ pin alt lichid), ucid cufundînd. Cufund: a îneca o corabie. Inund: apa înecase șesu. Asfixiez: fumu, gutuĭa te îneacă. Fig. Îmĭ înec amaru în vin, beaŭ ca să uĭt amaru (suferința). Lacrămile [!], suspinele mă îneacă, nu maĭ pot vorbi de lacrămĭ, de suspine. V. refl. Mor cufundat în lichid. Mă cufund și nu maĭ ĭes: corabia s´a înecat. Mă asfixiez, mă înăduș: m´am înecat mîncînd o gutuĭe (care mĭ-a stat în gît), m´am înecat c´un os. Fig. M´am înecat în datoriĭ, îs plin de datoriĭ. A te îneca ca Țiganu, la mal saŭ a te îneca la mal, ca Țiganu, a face fiasco aproape de reușită. A fi trist par´că ți s´aŭ înecat corăbiile, a fi trist ca după o mare perdere [!]. – Se zice și se scrie și înnec. verb tranzitivînec
nec substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | nec | necul |
plural | necuri | necurile | |
genitiv-dativ | singular | nec | necului |
plural | necuri | necurilor |