nameá (-éle), s. f. – Adresă, comunicare oficială. Tc. (per.) name (Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1551). Sec. XVIII, înv. substantiv femininnamea
nameá f., pl. ele (turc. pers. name). Sec. 18. Scrisoare oficială. – Și naĭmea și năĭmea. substantiv femininnamea
nămí, nămesc, (nămní), vb. refl. – A se tocmi, a se angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea 1924 II: 66). – Din năiem (înv., „chirie” < sl.) (DEX). verb tranzitivnămi
NĂMÍ vb. IV v. năimi. verb tranzitivnămi
nămésc V. năĭmesc. verb tranzitivnămesc
năimésc v. tr. (vsl. na-imati, a năĭmi, d. imati, ĭenti-imon, a prinde, a lua; sîrb. naĭmiti; got. niman, germ. nehmen. V. primesc, uĭmesc). Rar azĭ. Tocmesc, angajez (lucrătorĭ, servitorĭ). – Și năĭemesc, nămesc și înnăĭmesc. verb tranzitivnăimesc
namea substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | namea | nameaua |
plural | namele | namelele | |
genitiv-dativ | singular | namele | namelei |
plural | namele | namelelor |