mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri substantiv femininmânătură
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. substantiv femininmânătură
mânătură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mânătură | mânătura |
plural | mânături | mânăturile | |
genitiv-dativ | singular | mânături | mânăturii |
plural | mânături | mânăturilor |