múșină f., pl. e și ĭ (rudă cu mușiță). Vechĭ. Țînțar saŭ un fel de țînțar. Mușiță (oŭă de muscă). substantiv femininmușină
múșiță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. mušica, dim. d. muha, muscă). Vechĭ. Țînțar. Azĭ. Col. Oŭă de muscă depuse pe carne. Carnea a făcut mușiță, și-aŭ depus muștele oŭăle pe ĭa [!]. – Și mușină, pl. ĭ și e (Dos.). substantiv femininmușiță
múșin, V. mușluĭesc. verb tranzitivmușin
mușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 múșină verb tranzitivmușina
MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec. verb tranzitivmușina
mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2. verb tranzitivmușluĭesc
mușina | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)mușina | mușinare | mușinat | mușinând | singular | plural | ||
mușinând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | mușină | (să)— | mușina | mușină | mușinase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | mușină | (să)mușine | mușinau | mușinară | mușinaseră |