mușca definitie

credit rapid online ifn

muște s. f. (intl.) antecendente penale. substantiv femininmuște

múscă (múște), s. f.1. Insectă (Musca domestica). – 2. Albină. – 3. Păr lăsat să crească sub buza inferioară. – 4. Cavitate înnegrită pe dinții calului. – Mr., megl. muscă, istr. mușke. Lat. musca (Pușcariu 1137; Candrea-Dens., 1180; REW 5766), cf. it., prov., cat., sp., port. mosca, fr. mouche.Der. muscar, s. m. (insectă, Telephorus fucus; gelat, Muscicapa griseola); muscărie (var. muscăraie), s. f. (mulțime de muște); muscură, adj. (oaie cu pete negre pe cap); cuvînt pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 18 îl derivă din lat. musculusmuscidus, cu probabilitate redusă, și care a trecut la bg. muskur (Capidan, Raporturile, 210). substantiv femininmuscă

credit rapid online ifn

múscă s. f., g.-d. art. múștei; pl. múște substantiv femininmuscă

muscă, muște s. f. 1. centru al unei ținte la tir. 2. (er.) vulvă, vagin. substantiv femininmuscă

múscă f., pl. ște (lat. mŭsca, muscă, d. vgr. myiske, dim. d. myîa, muscă; it. pv. cat. sp. pg. mosca, fr. mouche). Un insect [!] dipter care plictisește foarte mult oameniĭ (maĭ ales la masă) și vitele. Alte insecte zburătoare care seamănă a muscă. Fire de barbă lăsate nerase supt [!] buză. A te vîrî ca musca, a te amesteca în toate plictisindu-ĭ pe ceĭ-lalțĭ. A fi răŭ de muscă, a suferi din pricina muștelor (de ex., a strechiiĭ), vorbind de caĭ. A fi cu musca pe căcĭulă, a fi orĭ a te simți vinovat (pin [!] aluziune la un Țigan care furase mĭere și fusese închis cu alțiĭ bănuițĭ și eĭ fără să fie vinovațĭ. La închisoare, judecătorul le zise: „Musca se va pune pe căcĭula celuĭ vinovat”. Atuncĭ Țiganu, fără să se gîndească ce face, rîdică [!] mîna la căcĭulă ca să alunge musca imaginară, și așa fu descoperit în hohotele de rîs ale celor-lalțĭ). Prov. Nu toate muștele fac mĭere (ci numaĭ albinele), nu toțĭ oameniĭ îs harnicĭ. Mișină. substantiv femininmuscă

muscă f. insectă dipteră cu aripioare transparente: cu musca pe căciulă, vinovat (aluziune la hoțul de stup care fu trădat de albina aninată pe căciula lui). [Lat. MUSCA]. substantiv femininmuscă

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum).Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. substantiv femininmuscă

!pásărea-múscă (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-múscă; pl. pắsări-múscă substantiv femininpasărea

rea de muscă expr. nimfomană. substantiv femininreademuscă

!múscă-máre (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-mári; pl. múște-mári substantiv femininmuscă-mare

prinde-muște m. cască-gură. substantiv femininprindemuște

!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi substantiv femininmuscă-verde

!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve substantiv femininmuscă-bețivă

!múscă-de-cál (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cál; pl. múște-de-cál substantiv femininmuscă-de-cal

a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost. substantiv femininapaștebobocii

a muri ca muștele expr. a muri în număr foarte mare. substantiv femininamuricamuștele

!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre substantiv femininmuscă-albastră

!múscă-de-cárne (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cárne; pl. múște-de-cárne substantiv femininmuscă-de-carne

!múscă-de-várză (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-várză; pl. múște-de-várză substantiv femininmuscă-de-varză

!músca-ciréșelor (insectă) s. f. art./múscă-de-ciréșe s. f., g.-d. art. múștei-ciréșelor/múștei-de-ciréșe substantiv femininmusca-cireșelor

!múscă-columbácă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-columbáce; pl. múște-columbáce substantiv femininmuscă-columbacă

múscă-de-ciréșe v. músca-ciréșelor substantiv femininmuscă-de-cireșe

!músca-hóiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. múștei-hóiturilor substantiv femininmusca-hoiturilor

a se învârti ca o muscă fără cap expr. v. a se învârti ca un coi într-o căldare substantiv femininaseînvârticaomuscăfărăcap

a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi. substantiv femininadaafarămușteledincișmigiu

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun. substantiv femininasebăgacamuscancurulcalului

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.). substantiv femininasevârîcamuscancurulcalului

muscá f. (turc. [d. ar.] musha, pop. muska). Dobr. Talisman (Neam. Rom. 6 Martie 1918, pag. 2). temporarmusca

músca țéțe s. f. art. + s. f. temporarmuscațețe

mușc, a v. tr. (vrom. a mucĭca, it. dial. muccecare, moccecare, a mușca. – Mușc, muștĭ, și [sud] mușcĭ; să mușc, să muștĭ și [sud] să mușcĭ, să muște și [sud] să mușce). Apuc și taĭ saŭ rup saŭ (despre insecte) împung cu dințiĭ saŭ cu mandibulele: m´a mușcat un cîne [!] de picĭor, am mușcat o bucățică dintr´un măr, m´a mușcat un painjin [!]. Fig. Atac cu vorba, împung, pișc. A-țĭ mușca degetele (saŭ mînile [!]), a te căi amar. verb tranzitivmușc

mușcá (múșc, mușcát), vb. – A apuca cu dinții. – Var. înv. mucica. Mr. mîșcu, mușcu, mușcare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește de la forma înv. și dialectală mucicare, trebuie să se presupună un lat. *muticāremutῑre „a mormăi”, formații paralele lat. mussāre*mussicāresp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a). Trecerea semantică de la „mormăi” la „mușca” se verifică și în ex. sp., deși numai pe jumătate, căci nu ajunge să exprime decît ideea de „a se pregăti de mușcat”. În general, este preferată pornirea de la un lat. *muccicāre, în loc de *mūccŭlaremūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Pușcariu 1136) sau din lat. mucceus încrucișat cu morsĭcāre (Pușcariu, Jb., XI, 61; REW 5767), cf. sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęká. Der. mușcător, adj. (care mușcă; coroziv); mușcătură, s. f.; remușcare, s. f. (căință) format după fr. remords. verb tranzitivmușca

mușca, mușc (intl.) I. v. t. 1. a fura. 2. a primi, a obține. 3. a câștiga. II. v. i. a începe să recunoască faptele comise. verb tranzitivmușca

mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște verb tranzitivmușca

mușcà v. 1. a apuca și a rupe cu dinții: câinele mușcă, a mușca din pâine; a-și mușca degetele (buzele), a se căi amarnic de ceva; 2. fig. a critica, a ataca cu vorba. [Vechiu-rom. mucicà, de origină necunoscută]. verb tranzitivmușcà

MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. verb tranzitivmușca

a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie. verb tranzitivalmușca

a mușca de cur (pe cineva) expr. (vulg.) 1. a defăima (pe cineva), a calomnia (pe cineva). 2. a ironiza în continuu (pe cineva). 3. a cârti împotriva cuiva. verb tranzitivamușcadecur

a-și mușca mâinile de necaz expr. a fi foarte necăjit. verb tranzitivașimușcamâiniledenecaz

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluimușca

mușca   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)mușca mușcare mușcat mușcând singular plural
mușcând mușcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) mușc (să)mușc mușcam mușcai mușcasem
a II-a (tu) muști (să)muști mușcai mușcași mușcaseși
a III-a (el, ea) mușcă (să)mușcai mușca mușcă mușcase
plural I (noi) mușcăm (să)mușcăm mușcam mușcarăm mușcaserăm
a II-a (voi) mușcați (să)mușcați mușcați mușcarăți mușcaserăți
a III-a (ei, ele) mușcă (să)muște mușcau mușca mușcaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z