mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă verb tranzitivmustui
mustuì v. a frământa strugurii cu mustuitorul. verb tranzitivmustuì
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. verb tranzitivmustui
mustésc v. tr. (d. must). Munt. Olt. Zdrobesc struguriĭ (mustuĭesc) cu mustuitoru ca să ĭasă mustu. V. intr. Cresc, mă unflu [!], vorbind de rîurĭ: Oltu mustește. Chiftesc: nisipu-ĭ mustea supt [!] opincĭ. verb tranzitivmustesc
mustuĭésc v. tr. (d. must). Zdrobesc struguriĭ (mustesc) cu mustitoru. verb tranzitivmustuĭesc
mustuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | mustuit | mustuitul | mustuită | mustuita |
plural | mustuiți | mustuiții | mustuite | mustuitele | |
genitiv-dativ | singular | mustuit | mustuitului | mustuite | mustuitei |
plural | mustuiți | mustuiților | mustuite | mustuitelor |