munte definitie

Anzi (Munții) pl. sau Cordilierii Anzilor, imens lanț de munți în America de S. d’alungul coastei oceanului Pacific, pe o lungime de 7.500 km. substantiv masculin anzi

Ciuc n. 1. (Munții), șir carpatic constituit dintr’o singură culme, la S. de Trotuș; 2. (Csik), județ în Transilvania, așezat pe stânga Oltului cu 140.000 loc.; 3. (Mercurea sau Szereda), capitala județului, pe valea Oltului: 6000 loc. substantiv masculin ciuc

Incu (Muntele) m. pisc al Carpaților, lângă apa Cirimușului. substantiv masculin incu

Luna (Munții) f. lanț de munți în Africa, pe limitele Zanghebarului. substantiv masculin luna

múnte m. (lat. mons, mŏntis, munte; it. sp. pg. monte, vsp. muent, pv. fr. mont, cat. munt. V. mondir). Mare ridicătură de pămînt naturală, ca: Ceahlău, Omu ș. a. Pl. Șir de munțĭ, ca Alpiĭ, Carpațiĭ ș. a. Fig. Mare grămadă: munțĭ de grîŭ. Un om cît un munte, un om înalt și robust. Munte de pietate (it. monte di pietà: monte, „depozit”, și pietà, „milă”), așezămînt de împrumut pe amanet fără dobîndă supt [!] controlu statuluĭ p. a feri poporu de exploatarea cămătarilor. (Primu munte de pietate s´a înființat la Perugia, în Italia, la 1462, ĭar în Germania la Nürnberg în 1498). Prov. Munte cu munte se´ntîlnește, dar încă om cu om, e posibil să te maĭ întîlneștĭ cu cineva după maĭ mult timp. V. colnic, deal, dîmb, măgură. substantiv masculin munte

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403). substantiv masculin munte

múnte s. m., pl. munți substantiv masculin munte

munte m. ridicătură mare de pământ (ce trece peste 300 metri): cel mai înalt munte al globului e Everest; 2. fig. grămadă mare: munte de zăpadă, de ghiață. [Lat. MONTEM]. substantiv masculin munte

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei. substantiv masculin blanc

Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul. substantiv masculin dorna

Hangu (Muntele) m. 1. massiv între Bistrița și Bicaz, având în centru Ceahlăul; 2. sat în jud. Neamțu, lângă care e un izvor de ape minerale. substantiv masculin hangu

Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români). substantiv masculin hațeg

Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos. substantiv masculin munte

Negri (Munții) pl. numiți Carpații centrali, vin din Galiția si Bucovina, despărțind basinul Siretului de al Prutului. substantiv masculin negri

Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.). substantiv masculin sacru

Sebeș n. 1. (Muntele), ramură nordică a munților Sibiului, între Mureș, Olt si Sebeș; 2. afluent de-a stânga Mureșului; 3. (săsesc), oraș în jud. Alba,, situat pe râul Sebeș, numit de Unguri Százs-Sebes si de Sași Mühlbach, cu vinuri bune: 7500 loc. substantiv masculin sebeș

Sibiu n. 1. (Munții), lanț de munți ardeleni la E. de ai Paringului; 2. (Nagy-Szeben), județ în Transilvania cu 166.000 loc., în majoritate români; 3. cap. jud. Sibiu, numit de Unguri Szeben și de Sași Hermanstadt, situat pe ambele maluri ale râului Cibin; oraș înființat de Sași, reședința Mitropolitului român neunit: 35.000 loc. Academie juridică, Bibliotecă și colecțiune de antichități (Muzeul Brukkenthal). substantiv masculin sibiu

MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. substantiv masculin munte

Afiniș (Munții) m. o ramură a Biharului care se prelungește până la Cluj. substantiv masculin afiniș

Ceveni (Munții) pl. lanț de munți în centrul Franței. substantiv masculin ceveni

Ceviot (Munții) pl. lanț de munți care separă Anglia de Scoția. Oi foarte căutate. substantiv masculin ceviot

Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav. substantiv masculin neamțu

Șandru (Muntele) m. pisc al Carpaților în jud. Bacău. substantiv masculin șandru

Sturul (Muntele) m. pisc al Carpaților, jud. Mehedinți. substantiv masculin sturul

Uriași (Munții) m. pl. sau Riesengebirge, massiv între Silezia și Boemia, din care pornește Elba. substantiv masculin uriași

Tarcău (Muntele) n. 1. massivul Carpaților din S. Moldovei: 2. pisc al Munților Apuseni, între Bistrița și Bicaz, la poalele cărora s’au dat lupte între Români și Unguri (1848—1849). Piscul Tarcăului e situat chiar pe fosta graniță dintre Moldova și Transilvania; 3. sat și carieră în jud. Neamțu cu o gresie cenușie foarte dură: 1700 loc. substantiv masculin tarcău

la munte expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă. substantiv masculin lamunte

păltiór m., (din *păltinĭor, ca gălbior, bătrîor, din *gălbinĭor, *bătrînĭor). Paltin mic. Un copăcel din familia pomușoareĭ numit și coacăz de munte (ribes petráeum). Face niște bace roșiĭ foarte acre și crește pin [!] locurile stîncoase, umede și umbroase ale pădurilor. substantiv masculin păltior

Apalași (Munții) pl. V. Alegani. substantiv masculin apalași

Apenini pl. mare lanț de munți cari străbat Italia în toată lungimea ei: 1300 km. substantiv masculin apenini

Apuseni (Munții) pl. sau Munții Metalici, șir de munți ce se întind între Mureș și Arieș, coprinzând 5 județe ardelene. substantiv masculin apuseni

Aventin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice. Acolo se retraseră plebeii revoltați în contra patricienilor. substantiv masculin aventin

Balcani pl. numiți în antichitate Hemu, lanț de munți în Turcia, începe la E. de Sofia, desparte Bulgaria de Rumelia și sfârșește la capul Emineh, pe Marea Neagră (Balcanic). substantiv masculin balcani

Giurgea (Muntele) f. culme în jud. Putna, despărțind apa Râmnicului de a Milcovului. substantiv masculin giurgea

Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean). substantiv masculin făgăraș

Grenteș (Muntele) n. porțiune a Carpaților dela vama Bicazului până la S. de jud. Suceava. substantiv masculin grenteș

Palatin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice, la S. de Forul. substantiv masculin palatin

Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei. substantiv masculin cantabri

Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basi nul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment. substantiv masculin comarnic

Gherghiu (Györgyö) m. Munții Gherghiului, massiv spre S.-V. de munții Bistriței, separă apele Bistricioarei de ale Mureșului. substantiv masculin gherghiu

Metalici (Munții) pl. 1. V. Erzgebirge; 2. massiv la S. de Munții Apuseni, se desface în două șiruri: Trascăul și Zarandul. substantiv masculin metalici

Quirinal (Muntele) n. una din cele 7 coline ale Romei antice, pe care se află astăzi palatul regelui Italiei. substantiv masculin quirinal

Capitoliu (Muntele) m. una din cele șapte coline ale Romei, care purta Capitoliul. substantiv masculin capitoliu

Iacobdeal n. (sau Muntele Carol I) 1. deal în Dobrogea pe lângă Dunăre; 2. carieră de granit de o calitate excelentă. substantiv masculin iacobdeal

Mehedinți pl. 1. (Munții), porțiune a Carpaților în jud. cu acelaș nume; 2. cel mai apusean județ al Munteniei, a cărui parte nordică e formată de massivul Carpaților: 295.000 loc. Cap. Turnu-Severin (Mehedințean). substantiv masculin mehedinți

múnte-blóc s. m., pl. munți-blóc substantiv masculin munte-bloc

Cordilieri (Munții) pl. V. Anzi. substantiv masculin cordilieri

Cristianul (Muntele) m. ramură a munților Bucegi, care se prelungește până aproape de Brașov. substantiv masculin cristianul

cápră-de-múnte (capră sălbatică) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei-de-múnte; pl. cápre-de-múnte substantiv masculin caprădemunte

!rug-de-múnte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-múnte substantiv masculin rug-de-munte

cocóș-de-múnte (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-múnte substantiv masculin cocoșdemunte

!rấia-múnților (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-múnților substantiv masculin râia-munților

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte substantiv masculin plop-de-munte

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte substantiv masculin drob-de-munte

Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg. substantiv masculin pădureaneagră

găínă-de-múnte s. f., g.-d. art. găínii-de-múnte; pl. găíni-de-múnte substantiv masculin găină-de-munte

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété). substantiv masculin muntedepietate

Vălenii-de-munte pl. orășel în jud. Prahova, cu o pozițiune frumoasă, pe apa Teleajenului: 4900 loc. Curs de vară pentru adulți. Țuică bună. substantiv masculin văleniidemunte

!scorúș-de-múnte (plantă) s. m., pl. scorúși-de-múnte substantiv masculin scoruș-de-munte

stațiune la munte expr. (deț.) izolator. substantiv masculin stațiunelamunte

!ștévie-de-múnte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștévia-de-múnte (-vi-a-), g.-d. art. ștéviei-de-múnte; pl. ștévii-de-múnte, art. ștéviile-de-múnte (-vi-i-) substantiv masculin ștevie-de-munte

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte substantiv masculin liliac-de-munte

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte substantiv masculin munte-de-pietate

!garoáfă-de-múnte s. f., g.-d. art. garoáfei-de-múnte; pl. garoáfe-de-múnte substantiv masculin garoafă-de-munte

curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m. substantiv masculin curechi-de-munte

!garofíță-de-múnte s. f., g.-d. art. garofíței-de-múnte; pl. garofíțe-de-múnte substantiv masculin garofiță-de-munte

!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte substantiv masculin trandafir-de-munte

!micsándră-de-múnte (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte; pl. micsándre-de-múnte substantiv masculin micsandră-de-munte

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului munte

munte   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular munte muntele
plural munți munții
genitiv-dativ singular munte muntelui
plural munți munților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z