mucărít n., pl. urĭ. Luarea (tăĭerea, ruperea) mucurilor saŭ (la tutun) a mugurilor, a bobocilor. adjectivmucărit
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. adjectivmucărit
mucariță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mucariță | mucarița |
plural | mucarițe | mucarițele | |
genitiv-dativ | singular | mucarițe | mucariței |
plural | mucarițe | mucarițelor |