muc definitie
- Vezi aici mai multe sinonimemuc
- Vezi aici mai multe rimemuc
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cumuc
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuuc
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cumuc
muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare. substantiv masculinmuc
muc1 (secreție nazală) s. m., pl. muci substantiv masculinmuc
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri substantiv masculinmuc
muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr´o lumânare arsă. [Lat. MUCUS]. substantiv masculinmuc
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). substantiv masculinmuc
muci s. m. pl. (er., obs.) spermă. substantiv masculinmuci
a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni. substantiv masculinaidabice
a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut. substantiv masculinaaveabășini
a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate. substantiv masculinasefacemuci
MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent. substantiv masculinmucdețigară
a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoană. substantiv masculinaipicamucii
opritor de muci expr. (glum.) mustață. substantiv masculinopritordemuci
a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gafă. substantiv masculinadacumuciinfasole
a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului. substantiv masculinasebăgacarațanmuci
a da cu mucii de faianță expr. (adol.) a se masturba. substantiv masculinadacumuciidefaianță
a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva. substantiv masculinaipicamuciidupăcineva
a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă expr. (adol., vulg.) a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa în pace (pe cineva). substantiv masculinaselipicaasfaltuldeflegmă
muc (mucuri), s. m. – 1. Substanță gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de țigară, chiștoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muț, megl. muc, muți. Lat. mūcus (Pușcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s. f. pl. (mucarniță); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăța copacii de crengi uscate); mucărie, s. f. (rar, răpciugă); mucarniță, s. f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta și lat. mūccosus (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s. f., format după fr. muquese; mucoșie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. – Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s. f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), și mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19). substantiv neutrumuc
muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare. substantiv neutrumuc
muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr´o lumânare arsă. [Lat. MUCUS]. substantiv neutrumuc
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). substantiv neutrumuc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimuc
| muc substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | muc | mucul |
| plural | muci | mucii | |
| genitiv-dativ | singular | muc | mucului |
| plural | muci | mucilor | |
| muc substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | muc | mucul |
| plural | muci | mucii | |
| genitiv-dativ | singular | muc | mucului |
| plural | muci | mucilor | |