MONT s.n. (Geol.) Formă de relief din jurasic, reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. [< fr. mont, cf. lat. mons – munte]. substantiv neutrumont
MONT s. n. 1. formă de relief reprezentată printr-o culme muntoasă care se suprapune unui anticlinal. 2. proeminență patologică a unui os, a unei articulații. (< fr. mont) substantiv neutrumont
mont (mónturi), s. n. – 1. Capăt al unui obiect, mai ales a unui membru scurtat; ciot. – 2. Vîrf, buric de deget. – 3. Rest, reziduu, rebut. Var. expresivă din bont (Scriban). Der. din mag. mont „tescovină, foloștină” (Drăganu, Dacor., VIII, 136) s-ar putea da numai pentru ultimul sens al cuvîntului. Cf. mot-. substantiv neutrumont
mont n., pl. urĭ (var. din bont). Proeminență produsă de un os la picĭor, la mînă orĭ la față. substantiv neutrumont
mont, -uri, s.n. – 1. Fructe puse la macerat înainte de a fi fierte. 2. Rest, reziduu, rebut. Resturile din fructe ce rămân după ce se fierbe horinca; borhot, slad (ALR 1971: 462). Grâu cu monturi sau grâu monturos (în Strâmtura și Vișeu); Grâu fără pleavă, dar amestecat cu resturi, neghină, de dat la păsări (ALR 1973: 827). – Din magh. mont „tescovină” (Drăganu cf. DER, MDA). substantiv neutrumont
mont s. n., pl. mónturi substantiv neutrumont
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont. substantiv neutrumont
Mont Blanc m. V. Blanc. temporarmontblanc
mont substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | mont | montul |
plural | monturi | monturile | |
genitiv-dativ | singular | mont | montului |
plural | monturi | monturilor |