mocirlă definitie

mocírlă f., pl. e (pol. moczydlo, rut. močilo, topilă [ca povirlă-povidlă]; ceh. močištĕ, cîmpie umedă [rom. Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg. močurlak, loc mocirlos, d. vsl. moča, baltă, mocirlă, močiti, a uda, moknonti, a se uda; ung. mocsár, macsár, mocirlă. V. mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ. Fig. Situațiune josnică, stare decăzută: în ce mocirlă se tăvălește! – Și măcĭurlă (Bas.). V. smîrc. substantiv femininmocirlă

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle substantiv femininmocirlă

mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA]. substantiv femininmocirlă

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo. substantiv femininmocirlă

a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant. substantiv femininaseînfundaînnoroi