mintă definitie

credit rapid online ifn

MÉNTĂ s.f. Plantă din familia labiatelor, ale cărei frunze conțin un ulei bogat în mentol; (pop.) izmă. [Var. mintă s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe]. substantiv femininmentă

MÍNTĂ s.f. v. mentă. substantiv femininmintă

credit rapid online ifn

míntă (-te), s. f. – Plantă (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. mentă. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai puțin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Pușcariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Pușcariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui mentă, s. f., din fr. menthe. substantiv femininmintă

míntă f., pl. e și țĭ (vgr. mintha și minthe, lat. mentha, it. pv. cat. menta, sp. mienta; vsl. menta, rus. mĕáta; germ. minze. Izmă, o plantă labiată mirositoare cu care se aromatizează licorurile, pastilele ș. a. (méntha [piperita, crispa, silvéstris, aquática ș. a.). Se cultivă foarte mult în Anglia și Statele-Unite. Infuziunea de frunze de mintă face bine stomahuluĭ [!]. Varietățĭ maĭ sînt: calamintha officinalis saŭ melissa calamintha, calamintha (saŭ melissa) népeta ș. a. – Și mentă (ca neol.). V. melisă și isop. substantiv femininmintă

mintă f. Bot. numele moldovenesc al izmei. [Lat. MENTA, printr´un intermediar slav]. substantiv femininmintă

MÍNTĂ s. f. v. mentă. substantiv femininmintă

MÉNTĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare; izmă (Mentha). ◊ Mentă creață = izmă creață. ♦ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din planta definită mai sus. [Var.: míntă s. f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe. substantiv femininmentă

Minta = Mintha. temporarminta

mint și (est) -țésc, a v. intr. (lat. mentiri și mentire, it. mentire, pv. fr. cat. sp. pg. mentir. V. mincĭună). Spun mincĭunĭ. V. tr. Înșel pe cineva pin [!] mincĭunĭ saŭ spun cuĭva mincĭunĭ. Fig. Urechea mea nu mă minte. – În est ob. spun mincĭunĭ. verb tranzitivmint

mințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mint, imperf. 3 sg. mințeá; conj. prez. 3 să míntă verb tranzitivminți

mințì v. a nu spune adevărul. [Lat. MENTIRl]. verb tranzitivmințì

mințí (mințít, mințít), vb. – A spune minciuni. – Megl. mint, istr. mintu. Lat. mentĭre (Pușcariu 1088; Candrea-Dens., 1135; REW 5510), cf. it. mentire, prov., fr., cat., sp., port. mentir. Cf. minciună.Der. nemințit, adj. (care nu a fost dezmințit nici contrazis); desminți, vb. (a contrazice), format după fr. démentir; mințitor, adj. (mincinos), cuvînt rar, formație internă a rom., pe care REW 5511 o derivă din lat. mentitor. verb tranzitivminți

MINȚÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmații care denaturează în mod intenționat adevărul, a spune minciuni. ◊ Expr. (Fam.) Minte de stinge (sau de stă soarele-n loc, de stă ceasul, de-ngheață apele), se spune despre un om foarte mincinos. 2. Tranz. A induce în eroare pe cineva; a înșela. ◊ Expr. A-și minți foamea = a-și potoli temporar foamea cu mâncare puțină. ♦ Spec. A înșela în dragoste pe cineva. – Lat. mentiri. verb tranzitivminți

a minți (pe cineva) de la obraz expr. a minți (pe cineva) cu nerușinare, fără a încerca să pară măcar convingător. verb tranzitivaminți

A MINȚI a aburi, a o arde în terțe, a arunca jargoane, a se bărbieri, a se căca pe el, a se căca împrăștiat, a o da în tango (cu cineva), a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul / cu zăhărelul, a se face broască la pământ, a îndruga verzi și uscate, a mânca căcat / ciuperci / praz / rahat, a minți de îngheață apele / de stinge, a minți (pe cineva) la obraz, a pune bărbi / calupul / perucă (cuiva), a-i pune (cuiva) mintea pe bigudiuri, a răspândi bășini, a scoate panglici pe nas, a spune gogoși / ocabele, a tăia piroane, a tromboni, a turna gogoși, a se ține de goange / iordane, a umbla cu cioara vopsită, a vinde gogoși. verb tranzitivaminți

mințésc, V. mint. verb tranzitivmințesc

a minți de îngheață apele / de stinge expr. a spune minciuni foarte mari, a exagera. verb tranzitivamințideîngheațăapele

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluimintă

mintă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mintă minta
plural
genitiv-dativ singular minte mintei
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z