mináre s. f., g.-d. art. minắrii; pl. minắri substantiv femininminare
MINÁRE s.f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei; punere, așezare de mine. ♦ (Fig.) Slăbire, nimicire. [< mina]. substantiv femininminare
MINÁRE1, minări, s. f. Acțiunea de a mina și rezultatul ei. – V. mina. substantiv femininminare
MINAREÁ, minarele, s. f. (Înv.) Minaret. [Var.: minaré s. f.] – Din tc. minare. substantiv femininminarea
MINÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a pune mine (în scop de distrugere). 2. (Fig.) A distruge, a slăbi, a nimici (cu încetul). [< fr. miner, it. minare]. verb tranzitivmina
miná (a ~) vb., ind. prez. 3 mineáză verb tranzitivmina
minà v. 1. a săpa o mină; 2. a găuri cu încetul: marea minează țărmurile; 3. fig. a consuma, a distruge puțin câte puțin: supărările minează pe om. verb tranzitivminà
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner. verb tranzitivmina
*minéz v. tr. (fr. miner, cuv. probabil celtic). Sap o mină: a mina o stîncă. Sap, rod încet-încet: apa minează pămîntu. Fig. Consum, ruinez încet-încet: boala l-a minat, Jidaniĭ minează patria. verb tranzitivminez
minare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | minare | minarea |
plural | minări | minările | |
genitiv-dativ | singular | minări | minării |
plural | minări | minărilor |