micuțel definitie

micuțél, V. mititel. adjectivmicuțel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s´a făcut micuțel, apoĭ, supt [!] infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a´ndemnat să vie [!]. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s´a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s´a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ). adjectivmititel

micuțél (pop.) adj. m., pl. micuțéi; f. micuțeá, pl. micuțéle adjectivmicuțel

MICUȚÉL, -EÁ, micuței, -ele, adj. (Pop.) Diminutiv al lui micuț. – Micuț + suf. -el. adjectivmicuțel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s´a făcut micuțel, apoĭ, supt [!] infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a´ndemnat să vie [!]. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s´a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s´a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ). adjectivmititel