MIÁZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de larvele unor muște, care se localizează în diferite țesuturi sau cavități. [Pron. mi-a-. / < fr. myiase, cf. gr. myia – muscă]. substantiv femininmiază
MIÁZĂ1, miaze, s. f. Nume dat bolilor provocate de larvele unor insecte care se localizează în diferite țesuturi sau cavități. – Din it. miasi. substantiv femininmiază
MIÁZĂ2 s. f. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. [Ih.: mi-a-] – Lat. media. substantiv femininmiază
mează-zí f., gen. mează-zileĭ (mează din amează și zi). Sud. – În vest mĭază-zi. substantiv femininmeazăzi
mează-noápte f., gen. mează-nopțiĭ (mează din amează și noapte). Nord. – În vest mĭază-noapte. substantiv femininmeazănoapte
mĭază-, V. mează-. temporarmĭază
miáză, s.f. – În expr. miază cale = la mijlocul drumului, jumătate de cale. Medie. – Lat. media. temporarmiază
miáză1 (boală) (mi-a-) s. f., g.-d. art. miázei; pl. miáze temporarmiază
miáză2 (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f. temporarmiază
miază | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | miază | miaza |
plural | miezi | miazele | |
genitiv-dativ | singular | miaze | miezii |
plural | miezi | miezilor |