Alege sensul dorit: mers - adjectiv mers - substantiv neutru

mers definitie

mérs (= plecat) adj., pl. merși; fem. mearsă, pl. merse adjectiv mers

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într´un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s´a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s´ar fi făcut a mĭerge.Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr´un loc într´altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n´a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis? adjectiv merg

mers s. n., pl. mérsuri adjectiv mers

mersu' s. invar. (adol., obs.) penis. adjectiv mersu

mers n., pl. urĭ (d. merg). Acțiunea de a merge: l-am văzut în mersu meŭ spre casă. Umblat, modu de a merge: pasu, trapu și galopu îs mersurĭ ale caluluĭ. Mișcare, circulațiune: mersu trenurilor. Mișcare de mecanism: mersu ceasorniculuĭ. Fig. Înaintare, curs, dezvoltare, evoluțiune: mersu uneĭ boale [!], uneĭ afacerĭ, unor ideĭ. Mers armenesc (Mold.), gebea, un mers legănat al caluluĭ. V. buĭestru. substantiv neutru mers

mers n. 1. modul de a merge: mersul calului; 2. mișcarea celui ce merge: a-și grăbi mersul; fig. mersul ceasornicului; 3. înaintare, desvoltare: mersul unei boale, unei afaceri; fig. mersul ideilor. substantiv neutru mers

MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge. substantiv neutru mers

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva). substantiv neutru asalutadinmers

a-i da cu praf de mers expr. (adol.) a pleca în grabă, a fugi. substantiv neutru aidacuprafdemers

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într´un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s´a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s´ar fi făcut a mĭerge.Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr´un loc într´altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n´a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis? verb merg

merge, merg v. i. pers. a-III-a sg. (d. mâncăruri și băuturi) a putea fi ușor de înghițit. verb merge

mérge (mérg, mérs), vb.1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur. verb merge

mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers verb merge

merge v. 1. a se mișca dintr’un loc la altul: mergi iute; 2. a se duce într’un loc anumit: copiii merg la școală; 3. a se afla, a fi: cum mergi cu sănătatea? îi merge bine; 4. a se putea: nu merge; 5. a veni bine, a conveni: asta nu-mi merge la socoteală. [Lat. MERGERE, a se cufunda, a dispare]. verb merge

MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine!Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta.Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”. verb merge

a merge ca / cu turma (după cineva) expr. a urma (pe cineva) în mod automat / fără discernământ. verb amergeca

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative). verb aimergebuhul

a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren. verb amergecălare

a merge cu doiu’ expr. (adol.) a merge pe jos. verb amergecudoiu

a merge găitan expr. a funcționa perfect. verb amergegăitan

a merge-n mâini expr. (glum.d. femei) a avea picioare subțiri. verb amergenmâini

a-i merge cuiva (ceva) ca o mănușă expr. a i se potrivi (ceva) cuiva foarte bine. verb aimergecuiva

a merge ca oile expr. (peior.) a merge în grup (dezordonat). verb amergecaoile

a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile. verb amergelafete

a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns. verb amergepebiteș

a merge la sigur expr. a întreprinde o acțiune, a face ceva cu sorți siguri de izbândă. verb amergelasigur

a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa. verb amergecaracul

a merge copăcel expr. (d. copiii mici) a se ține pe picioare, a păși drept și încet. verb amergecopăcel

a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes. verb aimergedinplin

a merge la cartuș expr. (intl.înv. ) a fi condamnat la moarte. verb amergelacartuș

a merge ca melcul expr. a se mișca încet. verb amergecamelcul

a merge la export expr. a muri. verb amergelaexport

merg și eu o stație expr. 1. vreau să trag și eu din țigară. 2. contribui și eu cu ceva (la cheltuială). 3. stau și eu puțin. verb mergșieuostație

a merge la matineu expr. (intl.d. hoți) a acționa dimineața. verb amergelamatineu

soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături. verb soidemergebanda

a merge pe barba lui expr. a urma o strategie personală. verb amergepebarbalui

a merge în ciricuri expr. a fi infatuat. verb amergeînciricuri

a merge pe mâna cuiva expr. a acorda încredere deplină cuiva. verb amergepemânacuiva

a merge la reciclare expr. ( intl.) a executa o nouă pedeapsă. verb amergelareciclare

a merge șontâc-șontâc expr. a șchiopăta. verb amergeșontâcșontâc

a merge pe lângă pantof expr. a fi foarte prost. verb amergepelângăpantof

a merge ca un ceasornic / ca ceasul / ca pe roate / ca uns expr. a funcționa, a evolua perfect. verb amergecaunceasornic

a bate să-i meargă fulgii expr. v. a bate măr verb abatesăimeargăfulgii

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului mers

mers   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mers mersul mearsă mearsa
plural merși merșii merse mersele
genitiv-dativ singular mers mersului merse mersei
plural merși merșilor merse merselor
mers   adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mers mersul
plural mersuri mersurile
genitiv-dativ singular mers mersului
plural mersuri mersurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z