matúf (matúfi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma‘tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol. adjectivmatuf
matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma'tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit. adjectivmatuf
matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe adjectivmatuf
matuf adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | matuf | matuful | matufă | matufa |
plural | matufi | matufii | matufe | matufele | |
genitiv-dativ | singular | matuf | matufului | matufe | matufei |
plural | matufi | matufilor | matufe | matufelor |