lătúră (lătúri), s. f. – Zoi, apă murdară. – Mr. lătură. Lat. *lavatūra (Pușcariu 951; Candrea-Dens., 935; REW 4953; DAR), cf. alb. ljatirë (Philippide, II, 646), it. lavatura, prov., sp., port. lavadura, fr. lavure. Cf. la. – Der. lăturar, s. n. (Trans., Banat, copaie sau vas pentru lături); lături, vb. (Olt., a spăla superficial, a spăla cu apă murdară). substantiv femininlătură
LĂTÚRĂ, lături, s. f. (Mai ales la pl.) Apă murdară rămasă după spălat. ♦ Resturi de mâncare muiate în apă, folosite ca hrană pentru porci. ♦ (Depr.) Mâncare rău gătită, fără gust, urâtă la aspect, de proastă calitate. – Probabil lat. *lavaturae (< lavare „a spăla”) sau din la3. substantiv femininlătură
látură (láturi), s. f. – 1. Coastă, rînă, flanc. – 2. Bord, margine, țărm. – 3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. – 4. (Înv.) Regiune, provincie. – Var. lature, pl. lături. Din lat, s. n., din al cărui pl. laturi s-a reconstituit un sing. analogic, cf. fagure, gaură (Caragață, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin), cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli, Arch. glott. it., II, 529 și Scriban se gîndesc la lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil. Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe; în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături, adv. (de ambele părți; indirect); alături (var. alăturea), adv. (lîngă, aproape de). Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu suf. -nic; lătural, adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după fr. latéral, neuzitată; lăturean, adj. (Trans., periferic; Trans., străin, venetic, de afară); lăturinț, adj. (Banat, străin); lăturiș, adj. (lateral); lăturaș, adj. (lateral); lăturaș, s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier; înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe; înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului); lăturar (var. lăturaș, lăturință), s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult); alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura, vb. (a despărți), de la expresia de lături; înlătura, vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (var. lătunoi, lăturoi), s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la laturăcu suf. augmentativ -oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri). substantiv femininlatură
látură s. f., g.-d. art. láturii; pl. láturi substantiv femininlatură
láture f., pl. laturĭ și là (lat. latus, luteris, lature; it. lato, pv. latz, fr. -les- [în Aix-les-Bains], sp. pg. lado). Coastă, parte de la margine: a dormi pe o lature (maĭ des: pe o coastă), a cădea pe o lature, laturile uneĭ corăbiĭ, uneĭ armate. Margine, hotar, limită: laturile lumiĭ. Geom. Linie cu care se mărginește o figură închisă: cele treĭ laturĭ ale unuĭ triunghĭ. În lăturĭ, la o parte: ușile se deschiseră în lăturĭ. Strigăt imperativ: fugĭ în lăturĭ (la o parte)! substantiv femininlature
lature f. 1. partea dreaptă sau stângă a corpului: se culcă pe laturea dreaptă; 2. partea laterală, margine: ședea pe laturea carului; 3. Geom. linie mărginașă: triunghiul are trei laturi; 4. parte de loc, direcțiune: vântul suflă din cele patru laturi ale lumii; 5. partea unui lucru în două laturi: templul deschise ale lui portale Em. [Lat. LATERA]. ║ adv. lături (în), la oparte, înapoi. substantiv femininlature
LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. In lături = ia o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris). substantiv femininlatură
LĂTURÁ vb. 1 v. alătura. verb tranzitivlătura
ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături. verb tranzitivalătura
lătură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lătură | lătura |
plural | lături | lăturile | |
genitiv-dativ | singular | lături | lăturii |
plural | lături | lăturilor |