luptă definitie

lúptă (lúpte), s. f. – Bătălie. – Mr. (luftă). Lat. lucta (Meyer 247; Pușcariu 1003; Candrea-Dens., 1031; REW 5147; Tiktin), cf. it. lotta, fr. lutte, sp. lucha, port. luta, alb. ljuftë (Philippide, II, 645), de unde mr. Der. lupta, vb. (a se bate), din lat. luctāre (Pușcariu 1002; Candrea-Dens., 1030; REW 5148), cf. mr. alumtu, alumtare, it. lottare, prov., sp. luchar, fr. lutter, cat. lluytar, port. lutar; luptaci, adj. (înv., care luptă); luptător, s. m. (militar); înlupta, vb. (Trans. de S., a învinge). substantiv feminin luptă

lúptă f., pl. e (lat. lŭcta, it. lotta, vpv. sp. lucha, fr. lutte, pg. luta). Bătălie, bătaĭe între armate: lupta de la Valea Albă. Exercițiŭ de luptă, trîntă: lupta franceză. Fig. Luptă electorală. substantiv feminin luptă

lúptă s. f., g.-d. art. lúptei; pl. lúpte substantiv feminin luptă

luptă f. 1. exercițiu de cercare a puterilor: luptă dreaptă; 2. bătălie: pacea puse capăt luptei sângeroase; 3. fig. discuțiune, ceartă: luptă electorală. [Lat. LUCTA]. substantiv feminin luptă

LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. înfruntare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (I) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = fonul de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ◊ Fig. Efortul a doi adversari sau a două puteri rivale pentru a-și impune voința. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată (pe plan economic, politic și ideologic) între clase cu interese fundamentale opuse. 3. Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. substantiv feminin luptă

a da lupte grele expr. (glum.) a avea mai multe contacte sexuale consecutive. substantiv feminin adaluptegrele

lupte tătărești expr. (intl.) altercație provocată intenționat, în timpul căreia victima este prădată pe neobservate, fără a fi vătămată fizic. substantiv feminin luptetătărești

lupte intestine soldate cu ghiorăituri expr. (adol.) foame, stare de inaniție. substantiv feminin lupteintestinesoldatecughiorăituri

lupt, a v. intr. (lat. lŭctarĭ și lŭctare, a lupta; it. lottare, pv. sp. luchar, vfr. luitier, nfr. lutter, cat. lluytar, pg. lutar). Mă bat: a lupta cu dușmaniĭ (saŭ contra dușmanilor), a lupta pentru patrie, (fig.) a lupta în alegerĭ. V. refl. A te lupta cu dușmaniĭ, pentru patrie. Fac exercițiĭ de luptă: băĭețiĭ se luptă. verb lupt

luptá (a ~) vb., ind. prez. 3 lúptă verb lupta

luptà v. 1. a se prinde piept Ia piept cu cineva spre a-l da la pământ: se luptă băieții; 2. se zice despre orice combatere: armatele se luptară vitejește; 3. fig. a se împotrivi: s’a luptat mult timp cu suferința [Lat LUCTARE]. verb luptà

LUPTÁ, lupt, vb. I. 1. Refl. recipr. A se bate corp la corp cu cineva. 2. Refl. recipr. și intranz. A se război, a purta război, a fi în război cu cineva. ◊ Expr. (Refl. recipr.) Se luptă ziua cu noaptea = se face ziuă. 3. Refl. și intranz. Fig. A se împotrivi, a se strădui să învingă o greutate, un obstacol. 4. Intranz. Fig. A se strădui să obțină ceva. – Lat. luctare. verb lupta

a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare. verb aseluptacugheareleșicudinții

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului luptă

luptă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular luptă lupta
plural lupte luptele
genitiv-dativ singular lupte luptei
plural lupte luptelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z