www.ReduPedia.ro
Definitie lucrare - ce inseamna lucrare - Dex Online

lucrare definitie

lucrare, lucrări s. f. (intl.) acțiune pusă la cale împotriva unei persoane. substantiv feminin lucrare

lucráre f. Acțiunea de a lucra: lucrarea pămîntuluĭ (agricultura). Acțiune, muncă: lucrarea omuluĭ, a mințiĭ, a mașinilor, a unuĭ medicament. Operă, lucru făcut (un pod, o carte): a face o lucrare de valoare. Pl. Discusiunĭ, deliberațiunĭ, deciziunĭ scrise: lucrările unuĭ parlament. Lucrărĭ de artă, lucrărĭ inginereștĭ artistice, ca podurĭ, tunelurĭ, canale ș. a. Lucrărĭ publice, care îĭ interesează pe toțĭ locuitoriĭ statuluĭ și-s făcute și întreținute de ministeru lucrărilor publice, ca drumurile de fer [!]. A fi în lucrare saŭ în lucru, a se executa, a fi pe cale de execuțiune: acel pod era atuncĭ în lucrare. substantiv feminin lucrare

lucráre (lu-cra-) s. f., g.-d. art. lucrắrii; pl. lucrắri substantiv feminin lucrare

lucrare f. acțiunea de a lucra și rezultatul ei: 1. operațiune: lucrarea mașinilor; fig. lucrarea minții; 2. acțiune: lucrarea medicamentului; 3. operă: e o lucrare de valoare; 4. pl. discuțiuni, deliberațiuni: lucrările Camerei; lucrări de artă, construcțiuni ce reclamă cunoștințe speciale, ca poduri, tuneluri, canaluri etc.; lucrări publice, cari interesează pe toți locuitorii unei țări și cari sunt făcute cu cheltueala și sub privegherea Statului. substantiv feminin lucrare

LUCRÁRE, lucrări, s. f. 1. Acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate. ◊ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea (a ceva), a pune în practică. ♦ (înv.) Muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică. ♦ Spec. Operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație. ♦ Lucrarea solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor. Lucrarea pământului = agricultură. 2. Înfăptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucrătură (2). – V. lucra. substantiv feminin lucrare

lucrá (lucréz, lucrát), vb.1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evoluția semantică de la a cîștiga la „a munci” este normală și comună tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” și „a produce avere”, în expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibilă. Der. lucru, s. n. (muncă, treabă; activitate, acțiune; obiect, afacere), probabil din lat. lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucrăreț, adj. (înv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, operă); lucrător, adj. (muncitor, laborios); lucrător, s. m. (muncitor); lucrătoare, s. f. (Banat, atelier); lucrătură, s. f. (fel, mod de a munci; intrigă, mistificare); lucroi, adj. (înv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregăti); conlucra, vb., format după lat. collaborare; conlucrător, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al cărui semantism, cf. sp. ganado. verb tranzitiv lucra

lucra, lucrez v. t. a unelti împotriva cuiva verb tranzitiv lucra

lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză verb tranzitiv lucra

lucrà v. 1. a face ceva cu mai multă sau mai puțină osteneală: a lucra pământul; 2. a da o formă: a lucra fierul; 3. fig. a urzi în ascuns: am să-l lucrez. [Lat. LUCRARE, a câștiga (v. lucru)]. verb tranzitiv lucrà

LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lucru] – Lat. lucubrare. verb tranzitiv lucra

lucréz și (vechĭ, azĭ Trans.) lúcru, a v. intr. (lat. pop. lucrare, cl. -ari „a cîștiga”, mlat. „a ara”; it. logorare, a consuma, a uza, pv. cat. sp. pg. lograr, a obținea [!]). Îmĭ daŭ osteneală ca să cîștig ceva: a lucra ca să-țĭ căștigĭ pînea [!]. Funcționez activ: spirit, imaginațiune care lucrează fără încetare. Lucrez contra cuĭva saŭ pentru cineva,ostenesc spre paguba saŭ interesu luĭ. V. tr. Fac, execut: lucrez o carte. Schimb forma, fac ceva din alt-ceva: lucrez feru, lemnu. A lucra pămîntu, a face agricultură, a scurma, a răscoli, a ara pămîntu și a semăna cereale saŭ legume. A lucra (saŭ a prelucra) pe cineva, a-l lovi, a-ĭ aduce pagubă pin [!] uneltirile tăle [!]. verb tranzitiv lucrez

a lucra extern expr. (d. hoții care au și o sursă legală de venituri) a fura în timpul liber. verb tranzitiv alucraextern

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului lucrare

lucrare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lucrare lucrarea
plural lucrări lucrările
genitiv-dativ singular lucrări lucrării
plural lucrări lucrărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z