lopătár m. Cel ce mînă luntrea, vîslaș. Făcător saŭ vînzător de lopețĭ. O pasăre acŭatică numită și lopățică și cosar, maĭ mică decît barza, cu care seamănă la formă, cu penele albe și cu cĭocu ca o lopățică (platálea). substantiv masculinlopătar
lopătar m. 1. cel ce face lopeți; 2. cel ce mână luntrea; 3. pasăre mai scundă decât barza și cu ciocul în formă de lopățică (Platalea). substantiv masculinlopătar
LOPĂTÁR, lopătari, s. m. I. 1. Vâslaș, barcagiu. 2. Lucrător cu lopata. II. Pasăre migratoare din grupul picioroange!or, de culoare albă, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap; cosar (Platalea leucorodia). – Lopată + suf. -ar. substantiv masculinlopătar
Lopătari pl. comună de munte, în jud. Buzău, cu băi de ape minerale: 1350 loc. substantiv masculinlopătari
lopătar | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | lopătar | lopătarul |
plural | lopătari | lopătarii | |
genitiv-dativ | singular | lopătar | lopătarului |
plural | lopătari | lopătarilor |