lopăta definitie

lopátă f., pl. ețĭ (vsl. bg. rut. rus. lopáta, de unde și ung. lapat. V. labă). O unealtă de lemn orĭ de fer [!] care servește la înlăturat zăpada, la vînturat cerealele, la pus pînea [!] în cuptor ș. a. Conținutu acesteĭ unelte: o lopată de țărînă (Em.). Cu lopata, din belșug, în mare cantitate: s´a făcut poamă cu lopata. Sapa și lopata, V. sapă. Ramă, vîslă, opacină, o unealtă de împins luntrea pin [!] rezistența pe care o opune apa. Filcă. V. hîrleț. substantiv femininlopată

lopată f. 1. unealtă de curățit zăpadă, gunoiui etc; 2. unealtă de vânturat grâne sau de băgat pâinea în cuptor; 3. (de corabie) vâslă. [Slav. LOPATA]. substantiv femininlopată

lopátă (lopéți), s. f. – 1. Unealtă pentru ridicat pămîntul. – 2. Paleta vîslei. – 3. Paletă de roată hidraulică. – 4. (Arg.) Dinte. – Mr. lopată, megl., mr. lupată. Sl. (bg., sb., slov., rut., rus.) lopata (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 176; Berneker 733; Conev 67), cf. alb. ljopatë, pol. łopata, mag. lapát. – Der. lopătar, s. m. (fabricant de lopeți; barcagiu; pasăre, Platalea leucorodia); lopăta, vb. (a trage la vîsle, a vîsli); lopățea, s. f. (plantă, Lunaria rediviva); lopățică, s. f. (lopată mică; spatulă, paletă; spumieră; întinzător la ferăstrăul de mînă; frînă la războiul de țesut casnic); lopătiță, s. f. (Trans., Banat, spinare). substantiv femininlopată

lopátă s. f., g.-d. art. lopéții; pl. lopéți substantiv femininlopată

LOPÁTĂ, lopeți, s. f. 1. Unealtă formată dintr-o placă de lemn sau de fier, ușor concavă, montată pe o coadă de lemn, cu care se ridică sau se aruncă pământ, pietriș, nisip etc. ◊ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belșug, din abundență. ◊ Expr. (Fam.) Sapa și lopata = moartea. A da la lopată = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o dată cu această unealtă. ♦ Unealtă de lemn cu care se pune pâinea în cuptor. 2. Vâslă¹. – Din sl. lopata. substantiv femininlopată