JUSTIFICÁT, -Ă adj. Care are o justificare; îndreptățit, legitim. [< justifica]. adjectivjustificat
JUSTIFICÁT, -Ă, justificați, -te, adj. Dovedit ca just (1), îndreptățit, legitim. – V. justifica. adjectivjustificat
* justífic, -á v. tr. (lat. justifico, -áre, d. justus, just, și fácere, a face). Demonstrez, probez inocența, dezvinovățesc: a justifica un acuzat. Fig. Legitimez, scuz: scopu nu justifică mijloacele. Daŭ proba, motivez: a justifica un act, o cheltuĭală. Teal. Fac just. V. refl. Îmĭ probez inocența. V. îndrept. verb tranzitivjustific
JUSTIFICÁ vb. I. 1. tr. A îndreptăți; a motiva. 2. tr., refl. A (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.). 3. A dovedi folosirea legală a unor bani, a unor materiale etc. [P.i. justific, 3,6 -că. / < lat. iustificare, cf. fr. justifier]. verb tranzitivjustifica
justificá (a ~) vb., ind. prez. 3 justífică verb tranzitivjustifica
justificà v. 1. a arăta, a dovedi inocența cuiva: a justifica pe un acuzat; 2. a legitima: scopul nu justifică mijloacele; 3. a arăta adevărul unui fapt. verb tranzitivjustificà
JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arăta că ceva este just (I), legitim, a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți; a motiva. 2. Refl. A da explicații cu privire la o atitudine, o acțiune etc.; a se dezvinovăți. 3. Tranz. A dovedi întrebuințarea legală a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier. verb tranzitivjustifica
justificat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | justificat | justificatul | justificată | justificata |
plural | justificați | justificații | justificate | justificatele | |
genitiv-dativ | singular | justificat | justificatului | justificate | justificatei |
plural | justificați | justificaților | justificate | justificatelor |