JÚRIU s.n. 1. Grup constituit de specialiști, însărcinat cu clasificarea și cu promovarea unor candidați sau a unor concurenți la un concurs, la o competiție sportivă etc. 2. Totalitatea celor care compun o instanță de judecată. [Pron. -riu. / cf. fr., engl. jury]. substantiv neutrujuriu
júriŭ n. (fr. jury, d. engl. jury, care e vfr. juree, reunĭne de jurațĭ, ceĭa ce nu e alta de cît part. f. d. jurer, a jura). Copru juraților. Comisiune de profesorĭ examinatorĭ. substantiv neutrujuriŭ
júriu [riu pron. riu] s. n., art. júriul; pl. júrii, art. júriile (-ri-i-) substantiv neutrujuriu
juriu n. 1. reunire de 12 cetățeni chemați în fiecare sesiune a constitui Curtea cu jurați spre a se pronunța asupra culpabilității acuzaților după ascultarea interogatoriului și pledarea advocaților: juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice și de presă; 2. comisiune însărcinată cu un examen particular. substantiv neutrujuriu
JÚRIU, jurii, s. n. 1. Comisie de specialiști desemnată pentru clasificarea și promovarea candidaților sau a concurenților și pentru decernarea unor premii la examene, competiții sportive etc. 2. (în unele state) Totalitatea juraților1 care intră în componența Curților cu juri. – Din fr. jury. substantiv neutrujuriu
juriu substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | juriu | juriul |
plural | jurii | juriile | |
genitiv-dativ | singular | juriu | juriului |
plural | jurii | juriilor |