jilăvíre s. f., g.-d. art. jilăvírii; pl. jilăvíri substantiv femininjilăvire
jilăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jilăvésc, imperf. 3 sg. jilăveá; conj. prez. 3 să jilăveáscă verb tranzitivjilăvi
jilăvì v. 1. a uda rufele (înainte de a le călca); 2. a se face umed. verb tranzitivjilăvì
JILĂVÍ, jilăvesc, vb. IV. Tranz și refl. A (se) umezi. – V. jilav. verb tranzitivjilăvi
jilăvésc v. tr. Fac jilav. V. refl. Mă fac jilav: sarea s’a jilăvit din pricina umezeliĭ din aer. verb tranzitivjilăvesc
jilăvire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | jilăvire | jilăvirea |
plural | jilăviri | jilăvirile | |
genitiv-dativ | singular | jilăviri | jilăvirii |
plural | jilăviri | jilăvirilor |