izméne f. pl. (vsl. izmĭena, schimbare, adică „schimburĭ, primenelĭ” [ca și it. mutande, izmene d. mutare, a muta, a schimba]. V. izmenesc). Pantalonĭ de pînză care se poartă pe dedesupt [!], ca și cămașa. – Sing. izmeánă (în nord izmană, ca pomană) rar întrebuințat, cu înț. de „crac de izmene”. V. nădragĭ. substantiv femininizmene
IZMEÁNĂ, izmene, s. f. (Și în forma izmană; mai ales la pl.) Obiect de rufărie bărbătească care se poartă sub pantaloni, acoperind corpul de la talie în jos; indispensabili. În cămașă și izmene, Eftimie stătea după obloane și pîndea. DUMITRIU, N. 254. Ca la armată, avea fiecare lădița lui și în ea tot avutul: o cămașă de schimb, o izmană, ciorapi sau obiele. PAS, L. I 79. Își spălară cum putură cămășile și izmenele. Le stoarseră și le întinseră în poiană, spre soarele ce apunea, CAMIL PETRESCU, O. I 619. ♦ Cracul unui astfel de veșmînt. C-o izmană trasă Cu alta sumeasă. La TDRG. – Variantă: izmană s. f. substantiv femininizmeană
izmeană | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | izmeană | izmeana |
plural | izmene | izmenele | |
genitiv-dativ | singular | izmene | izmenei |
plural | izmene | izmenelor |