istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne. substantiv femininistețime
istețime f. fineță, ingeniozitate. substantiv femininistețime
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime. substantiv femininistețime
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), pricepere, iscusință. Era, prin istețimea lui firească, cu mult deasupra conșcolarilor. GALACTION, O. I 114. O lingură de istețime face uneori mai mult decît un car de putere. REBREANU, I. 25. Văzurăm oameni mari cu istețime, Filozofi, poeți și ritori înțelepți cu adîncime. CONACHI, P. 304. substantiv femininistețime
istețime | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | istețime | istețimea |
plural | istețimi | istețimile | |
genitiv-dativ | singular | istețimi | istețimii |
plural | istețimi | istețimilor |