ispiti definitie

ispití (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispitésc, imperf. 3 sg. ispiteá; conj. prez. 3 să ispiteáscă verb tranzitivispiti

ispitì v. 1. a (se) încerca: alte cete se ispitiau a trece prin alte vaduri BĂLC.; 2. a cerceta, a supune la cercare: filozofi să vie să ispitească cu învățăturile lor pe fiul său ISP.; 3. a afla: Radu ispitise mai de mult că... OD. [Slav. ISPITATI, a cerceta]. verb tranzitivispitì

ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦ Refl. (Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși. 2. (Înv.). A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva. 3. (Înv. și pop.) A cerceta, a examina; p. ext. a descoase. 4. (Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din sl. ispytati. verb tranzitivispiti

ISPITÍ, ispitesc, vb. IV. Tranz. 1. A atrage, a tenta, a ademeni, a seduce, a momi; (în concepția reli­gioasă) a îndemna la săvîrșirea unui păcat. Mă ispitește, ca o șoaptă seacă, gîndul să plec totuși la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Mereu mă ispitește amintirea lui Teofil. REBREANU, R. I 123. Fugi, moarte, d-aci, Nu mă ispiti; Că m-ai ispitit, Pîn’m-ai prăpădit. Feciori mi-ai luat, Cuc că m-ai lăsat ! PĂSCULESCU, L. P. 169. ◊ Absol. Ce alta are de lucru decît să ispitească și să păcălească. CARAGIALE, O. III 56. ♦ Refl. (Învechit și popular) A se lăsa ademenit, atras, îndemnat. Teutonii și nordmanii rătăcitori... s-au tot ispitit în Orient după dobînzile cruciatelor. ODOBESCU, S. II 508. La tîrg în Brașov El că mi-a plecat, Dar n-a tîrguit... Ci s-a ispitit De s-a logodit. TEODORESCU, P. P. 659. 2. A pune la încercare (sentimentele sau caracterul cuiva); a încerca. Zmeul... voind să-i ispitească credința, i-au zis: « Apoi ce, drăguță, dacă vrei tu să știi unde mi-i inima mea, iată ! ea se află în vătrariul acela de colo ! ». SBIERA, P. 63. Tînărule pătimașe... Să știi că a ta iubire am voit să ispitesc. CONACHI, P. 180. 3. A căuta să vadă, să cunoască ceva; a cerceta, a examina. Cobori la Vasile Rusu pescarul, de partea cea­laltă a șoselei. Ispitești ce este acolo, le spui oamenilor c-avem un necaz; și dacă nu-i nici o împiedecare, ne-aduci numaidecît răspuns. SADOVEANU, N. F. 118. ◊ Absol. Cu ochiul pironit către partea unde s-aude lătratul, el așteaptă, ispitește, caută, măsoară luciul zăpezei fără de cărare. ODOBESCU, S. III 42. ♦ A întreba (cu anumite intenții ascunse) pentru a afla ceva; a descoase. Uimit era judele. A ispitit pe femeie, să afle cine i-a dat asemenea sfat isteț. SADOVEANU, D. P. 147. Părinții băgară de seamă că nu mai era fata în apele ei și se puse s-o cerceteze și s-o ispitească, dar ea nu scoase grai din gură. POPESCU, B. III 46. 4. (Învechit) A constata, a afla, a descoperi. Radu Socol ispitise mai demult cum că fiicele Chiajnei, în fieșce dimineață, ieșind din chilia lor, treceau printr-acea horă ca să meargă în odaia... unde se adunau la lucru toate femeile doamnei. ODOBESCU, S. A. 132. verb tranzitivispiti

ispitésc v. tr. (vsl. ispytatĭ, a ispiti; sîrb. ispitati, a examina). Vechĭ. Cercetez, scrutez, examinez: a ispiti pe cineva ca să vezĭ ce știe. Azĭ. Cercetez, caut să aflu secrete: a ispiti slugile. Tentez, duc în ispită: baniĭ nu-l ispiteaŭ. Rar. Cercetez și aflu: el ispitise că așa era. V. refl. Mă încerc, tentez: nu te ispiti să trecĭ! verb tranzitivispitesc