isonár m. (d. ison). Care ține isonu. Corist. substantiv masculinisonar
isonar m. cântăreț din cor: cu alți băieți isonari ai bisericii CR. substantiv masculinisonar
ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar. substantiv masculinisonar
ISONÁR, isonari, s. m. Persoană care ținea altădată isonul (la biserică). Eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă, care era față la acea serbare. CREANGĂ, A. 75. substantiv masculinisonar
isonar substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | isonar | isonarul |
plural | isonari | isonarii | |
genitiv-dativ | singular | isonar | isonarului |
plural | isonari | isonarilor |