IRONIZÁ vb. I. tr. A face ironii la adresa cuiva; a zeflemisi. [< fr. ironiser, it. ironizzare]. verb tranzitivironiza
IRONIZÁ, ironizez, vb. I. Tranz. A avea o atitudine ironică față de ceva sau de cineva; a spune ironii pe seama cuiva; a zeflemisi, a persifla. ◊ Refl. recipr. Se ironizau neîncetat. – Din fr. ironiser. verb tranzitivironiza
IRONIZÁ, ironizez, vb. I. Tranz. A spune ironii pe socoteala cuiva, a avea o atitudine ironică față de cineva sau ceva; a lua peste picior, a zeflemisi. Cu ascuțime ironiza M. Gorki pe acei tineri scriitori care considerau schița ca un gen mai greu decît romanul. V. ROM. iulie 1953, 271. Cînd un om își ironizează o durere veche, crede că a devenit tare. C. PETRESCU, C. V. 153. verb tranzitivironiza
A IRONIZA a da (cuiva) cu flit, a face bășcălie / mișto, a lua împrejur (pe cineva), a lua în balon / în bășcălie / în răspăr / în tărbacă / în zeflemea, a lua la bulane / la mijloc / la mișto / la perpulis (pe cineva), a miștocări, a mușca de cur (pe cineva), a plesni (pe cineva) în pălărie, a-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas. verb tranzitivaironiza
ironiza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ironiza | ironizare | ironizat | ironizând | singular | plural | ||
ironizând | ironizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ironizez | (să)ironizez | ironizam | ironizai | ironizasem | |
a II-a (tu) | ironizezi | (să)ironizezi | ironizai | ironizași | ironizaseși | ||
a III-a (el, ea) | ironizează | (să)ironizai | ironiza | ironiză | ironizase | ||
plural | I (noi) | ironizăm | (să)ironizăm | ironizam | ironizarăm | ironizaserăm | |
a II-a (voi) | ironizați | (să)ironizați | ironizați | ironizarăți | ironizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ironizează | (să)ironizeze | ironizau | ironizară | ironizaseră |