INTERIMÁR, -Ă adj. (Rar) Care exercită o funcție, care funcționează pe timp limitat până la întoarcerea sau la alegerea titularului; provizoriu, temporar. [Cf. fr. intérimaire]. adjectivinterimar
*interimár, -ă adj. (fr. intérimaire, d. lat. interim, în acest timp). Provizoriŭ, care ține locu pînă la numirea altuĭa: ministru interimar, comisiune interimară (la primărie). Adv. În mod interimar. adjectivinterimar
interimár adj. m., s. m., pl. interimári; adj. f. interimáră, pl. interimáre adjectivinterimar
interimar a. care funcționează ad-interim. adjectivinterimar
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului; ad-interim. – Din fr. intérimaire. adjectivinterimar
INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, adj. (Astăzi rar) Care funcționează sau exercită o funcție pe timp limitat (pînă la alegerea sau fixarea unui titular); provizoriu, temporar. Se retrase din serviciu la începutul guvernului interimar al principelui A. Ghica. BOLINTINEANU, O. 414. La 1859, după suirea lui vodă Cuza în scaunul domnesc al Principatelor Unite, Alexandrescu a ocupat postul de ministru interimar la culte. GHICA, S. 670. ◊ Comisie interimară = comisie numită de un for superior, ca să îndeplinească funcțiile unui organ eligibil, pînă la alegerea acestuia. Două proclamații ale comisiei interimare, ale guvernului improvizat vesteau demisia din armată a celor doi colonei. CAMIL PETRESCU, O. II 697. Au să-l pună pe Ciubotaru președintele comisiei interimare. C. PETRESCU, Î. II 143. adjectivinterimar
interimar adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | interimar | interimarul | interimară | interimara |
plural | interimari | interimarii | interimare | interimarele | |
genitiv-dativ | singular | interimar | interimarului | interimare | interimarei |
plural | interimari | interimarilor | interimare | interimarelor |