INTENȚIONÁ vb. I. tr. A avea în intenție, a avea de gând. [Pron. -ți-o-. / < intenție]. verb tranzitivintenționa
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția; a plănui, a dori, a proiecta, a avea de gând. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. intentionner. Cf. it. intenzionare. verb tranzitivintenționa
INTENȚIONÁ, intenționez, vb. I. Tranz. A avea intenția, a avea de gînd, a plănui. L-ai ajutat indirect să-și facă o carieră... mai bună decît aceea de profesor, cum intenționa el. C. PETRESCU, C. V. 106. – Pronunțat: -ți-o-. verb tranzitivintenționa
intenționa | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)intenționa | intenționare | intenționat | intenționând | singular | plural | ||
intenționând | intenționați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | intenționez | (să)intenționez | intenționam | intenționai | intenționasem | |
a II-a (tu) | intenționezi | (să)intenționezi | intenționai | intenționași | intenționaseși | ||
a III-a (el, ea) | intenționează | (să)intenționai | intenționa | intenționă | intenționase | ||
plural | I (noi) | intenționăm | (să)intenționăm | intenționam | intenționarăm | intenționaserăm | |
a II-a (voi) | intenționați | (să)intenționați | intenționați | intenționarăți | intenționaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | intenționează | (să)intenționeze | intenționau | intenționară | intenționaseră |