ÍNDIC, -Ă, indici, -ce, adj. (Rar) Indian2 (2). – Din lat. indicus. adjectivindic
*índic, -ă adj. (lat. indicus. V. indigo). Din India, indian: un templu indic. adjectivindic
índic (rar) adj. m., pl. índici; f. índică, pl. índice adjectivindic
*indíc, a -á v. tr. (lat. in-dico, -dicáre; fr. indiquér. V. dedic). Arăt, dezignez [!] ceva saŭ pe cineva. Arăt, spun cuĭva ceĭa ce caută: a indica o stradă. Determin, spun: a indica cauzele unuĭ fenomen. Denot, însemn: asta indică mare răutate. – Maĭ corect ar fi índic, ca prédic. verb tranzitivindic
INDICÁ, indic, vb. I. Tranz. 1. A arăta pe cineva sau ceva; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (tratamente, medicamente etc.). – Din fr. indiquer, lat. indicare. verb tranzitivindica
INDICÁ, indíc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte concrete sau, mai ales, la noțiuni abstracte) A arăta, a face cunoscut, a semnala. Indică mosafirului un scaun. REBREANU, R. I 81. Să le indice drumul cel adevărat ce trebuie să urmeze. GHICA, S. 138. 2. (Mai ales în legătură cu tratamente sau medicamente) A recomanda, a prescrie. În cazuri de malarie medicii indică tratamentul cu chinină. verb tranzitivindica
INDICÁ vb. I. tr. 1. A arăta, a desemna; a face cunoscut, a semnala. 2. A recomanda, a prescrie (un tratament). [P.i. indíc. / cf. fr. indiquer, lat., it. indicare]. verb tranzitivindica
indicá (a ~) vb., ind. prez. 3 indícă verb tranzitivindica
indicà v. 1. a arăta; 2. fig. a denota: asta indică o mare răutate. verb tranzitivindicà
broáscă (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște). verb tranzitivbroască
indica verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)indica | indicare | indicat | indicând | singular | plural | ||
indicând | indicați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | indic | (să)indic | indicam | indicai | indicasem | |
a II-a (tu) | indici | (să)indici | indicai | indicași | indicaseși | ||
a III-a (el, ea) | indică | (să)indicai | indica | indică | indicase | ||
plural | I (noi) | indicăm | (să)indicăm | indicam | indicarăm | indicaserăm | |
a II-a (voi) | indicați | (să)indicați | indicați | indicarăți | indicaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | indică | (să)indice | indicau | indicară | indicaseră |