hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț !]. temporarhățăì
hataĭá f. (turc. [d. pers.] hataĭi, hetaĭi, d. Hataĭ, Hetaĭ, China de nord. V. chitaĭ). Vechĭ. Un fel de pînză de matasă [!]: rochie de hataĭa. – Și hataĭ și hetaĭ n., pl. urĭ. temporarhataĭa
hî́țîĭ (Munt.) și hî́lțîĭ (Olt.), a -í, și hî́țîn (Mold.) și hî́lțîn (Munt. vest), a -á v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a -á (Bihor. Șez. 37, 131). verb tranzitivhîțîĭ
hâțâí, -esc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + -âi. verb tranzitivhâțâi
hâțâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hấțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá; conj. prez. 3 să hấțâie verb tranzitivhâțâi
hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț !]. verb tranzitivhățăì
HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi. verb tranzitivhâțâi
HÎȚÎÍ, hî́țîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A hîțîna. Hîțîi copaciul pînă ce-l scoase din rădăcină. ISPIRESCU, la TDRG. verb tranzitivhîțîi