hăméĭ, V. hemeĭ. substantiv masculinhămeĭ
heméĭ (Mold.), haméĭ (Munt.) și hăméĭ (Trans.) m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca substanță (vsl. hŭmelĭ [de orig. finică], rus. hmĕlĭ, rut. hmilĭ, pol. chmiel, bg. hmel; ung. komló, ngr. huméli, turc. hemil; mlat. humulus). O plantă agățătoare ale căreĭ florĭ amare se întrebuințează la facerea beriĭ, ĭar în med. ca tonic, amar, depurativ, antiscorbutic, antiscrofulos ș. a. (húmulus lúpulus). V. lupulină. substantiv masculinhemeĭ
HĂMÉI s. m. v. hamei. substantiv masculinhămei
HAMÉI s. m. Plantă erbacee agățătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescențe femele aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hăméi s. m.] – Din sl. chŭmelĭ. substantiv masculinhamei
HĂMÉI s. n. v. hamei. substantiv masculinhămei
haméĭ, V. hemeĭ. substantiv masculinhameĭ
haméi s. m. substantiv masculinhamei
HAMÉI s. n. Plantă erbacee volubilă, cu tulpina lungă și subțire, cu flori verzui, ale cărei semințe aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii (Humulus Lupulus). (Atestat în forma hemei) Și pe coasta cu hemei Nu mă va mai duce dorul. COȘBUC, P. II 172. Mulțime de ferestre se vedeau, erau înconjurate de hemei, care se agăța și pe coperișul de oale albii. CONTEMPORANUL, III 781. – Variante: hăméi (ODOBESCU, S. III 28, NEGRUZZI, S. I 96, ALECSANDRI, P. P. 407), heméi s. n. substantiv masculinhamei
heméĭ (Mold.), haméĭ (Munt.) și hăméĭ (Trans.) m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca substanță (vsl. hŭmelĭ [de orig. finică], rus. hmĕlĭ, rut. hmilĭ, pol. chmiel, bg. hmel; ung. komló, ngr. huméli, turc. hemil; mlat. humulus). O plantă agățătoare ale căreĭ florĭ amare se întrebuințează la facerea beriĭ, ĭar în med. ca tonic, amar, depurativ, antiscorbutic, antiscrofulos ș. a. (húmulus lúpulus). V. lupulină. substantiv masculinhemeĭ
HAMÉI s. m. Plantă erbacee agățătoare cu flori galbene-verzui, ale cărei inflorescențe femele aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: hăméi s. m.] – Din sl. chŭmelĭ. substantiv masculinhamei
HAMÉI s. n. Plantă erbacee volubilă, cu tulpina lungă și subțire, cu flori verzui, ale cărei semințe aromatice și amare se întrebuințează la fabricarea berii (Humulus Lupulus). (Atestat în forma hemei) Și pe coasta cu hemei Nu mă va mai duce dorul. COȘBUC, P. II 172. Mulțime de ferestre se vedeau, erau înconjurate de hemei, care se agăța și pe coperișul de oale albii. CONTEMPORANUL, III 781. – Variante: hăméi (ODOBESCU, S. III 28, NEGRUZZI, S. I 96, ALECSANDRI, P. P. 407), heméi s. n. substantiv masculinhamei
hămeiu (hemeiu) n. plantă cățărătoare a cării floare galbenă-verzue se întrebuințează la fabricarea berii și la facerea unei tizane amare, tonice și depurative (Humulus lupulus). [Slav. HMĬELĬ]. substantiv masculinhămeiu
hămei | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | hămei | hămeiul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | hămei | hămeiului |
plural | — | — |