hălălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiésc, imperf. 3 sg. hălălăiá; conj. prez. 3 să hălălăiáscă verbhălălăi
HĂLĂLĂÍ, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică. verbhălălăi
hălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu hăulesc, aleleĭ). Vest. Fam. Vorbesc tare, strig: un cîrd de țăranĭ hălălăind (Cl. 1910, 545). verbhălălăĭesc
hălălăire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | hălălăire | hălălăirea |
plural | hălălăiri | hălălăirile | |
genitiv-dativ | singular | hălălăiri | hălălăirii |
plural | hălălăiri | hălălăirilor |