hotărâre definitie

hotărî́re f. Acțiunea de a saŭ de a te hotărî. Deciziune, sentență [!], rezoluțiune. substantiv feminin hotărîre

hotărấre s. f., g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri substantiv feminin hotărâre

hotărîre f. fapta de a hotărî: 1. deciziune, rezoluțiune; 2. sentință. substantiv feminin hotărîre

HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduita, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fară șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ◊ Hotărâre judecătorească = act al unei instanțe judecătorești dat în soluționarea unui litigiu. Hotărâre definitivă = hotărâre judecătorească împotriva căreia nu mai există căi ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî. substantiv feminin hotărâre

HOTĂRÎ́RE, hotărîri, s. f. 1. Faptul de a (se) hotărî, de a (se) decide (să facă ceva); atitudine neșovăitoare, fermitate în conduita cuiva; ceea ce hotă­răște cineva, decizie. Maria lupta cu ea însăși, cu hotărîre tragică. CAMIL PETRESCU, N. 141. Mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. N-a fost cu putință să-l întoarcă din hotărîrea sa. ISPIRESCU, L. 3. Pornesc și la drum, cu hotărîrea să se judece. CREANGĂ, A. 146. ◊ (În construcție cu verbul « a lua») Uite, acum mă cert cu dumneata, în loc să iau o hotărîre. DEMETRIUS, C. 19. Atunci luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Ai putut lua o asemene sumeață hotărîre ? NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotărîre = ferm, neșovăitor. Vorbi cu un glas de hotărîre. SADOVEANU, O. I 275. ◊ Loc. adv. Cu hotărîre sau cu toată hotărîrea = în mod hotărît, fără ezitare. Partidul nostru luptă cu toată hotărîrea împotriva manifestărilor naționalist-șovine și a cosmopolitismului fără patrie, ambele deopotrivă arme veninoase ale impe­rialismului înrobitor de popoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Cu hotărîre = fără îndoială, neîndoios, sigur, hotărît. Să știe cu hotărîre că-i va da de soție pe cea mai frumoasă muiere. ISPIRESCU, U. 9. 2. Dispoziție a conducerii de stat sau de partid, a unui organ sau a unei organizații oficiale. Rezoluții și Hotărîri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn [titlu]. ▭ Aplicarea hotărîrilor și dispozițiilor Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romîne este obligatorie pe întreg teritoriul Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 26. ♦ Sentință judecătorească. După pronunțarea hotărîrii, curtea s-a retras. substantiv feminin hotărîre

A ABATE DE LA O HOTĂRÂRE: A face, a determina să renunțe la o dorință, la un principiu, la o hotărâre. substantiv feminin aabatedelaohotărâre

hotăr'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hotărắsc, 2 sg. hotărắști, 3 sg. hotărắște, imperf. 3 sg. hotărá, perf. s. 3 sg. hotăr'î, 3 pl. hotărấră, m.m.c.p. 3 sg. hotărấse; conj. prez. 3 să hotăráscă; ger. hotărấnd; part. hotărất verb tranzitiv hotărî

hotărî́ v. a pune hotar: 1. a fixa, a preciza: 2. a decide; 3. a rosti sentința. verb tranzitiv hotărî

HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. 1. Tranz. și refl. A alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre; a (se) decide. ♦ Tranz. (Rar; construit cu dativul) A porunci cuiva să facă ceva. 2. Tranz. A stabili, a fixa o dată, un termen etc. 3. Tranz. A destina, a meni pe cineva pentru ceva. II. Tranz. (Înv.) A stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar. ♦ Refl. A se mărgini cu..., a fi vecin cu... – Din hotar. verb tranzitiv hotărî

HOTĂRÎ́, hotărăsc, vb. IV. I. Tranz. 1. A lua o hotărîre; a decide. Am hotărît să lucrez mai cu spor, mai frumos. VINTILĂ, O. 34. A doua zi după această solemnitate, hotărîi să merg să vizitez mînăstirile Moldovei. BOLINTINEANU, O. 281. ◊ Refl. Deodată se hotărî, deschise ușa și intră. DUMITRIU, N. 17. S-a hotărît a se duce în toată lumea. CREANGĂ, P. 89. În fața unei asemenea stări de lucruri, comitetul Frăției s-a hotărît la o mișcare revoluționară. GHICA, S. A. 155. ◊ Refl. impers. În urma unui asemenea discurs s-a hotărît ca să se adune cu toții la sub­prefect. DELAVRANCEA, H. T. 215. ♦ A face pe cineva să ia o hotărîre; a determina; a convinge. Încurajarea și asi­gurarea lui Ion îl hotărăște să intre și el înăuntru. SP. POPESCU, M. G. 68. ♦ (Construit cu dativul) A lua o hotărîre cu privire la cineva, a porunci cuiva să facă ceva. O să mă duc la Ghiță, se supără Stoica Cerneț, și o să-i hotărăsc să nu se arate dușman satului, c-o să-i meargă rău. SADOVEANU, M. C. 192. Nu demult, o dat Pavăl pe-acasă și-o hotărît fetei așa. MIRONESCU, S. A. 95. Manda împotrivindu-se, tatăl său se aprinse de mînie și-i hotărî ca a doua zi să fie gata de a se cununa cu tînărul polon. NEGRUZZI, S. I 107. 2. A stabili, a fixa. Astfel vorbeau coloniștii cînd umblau cu sania spre Brăila în ziua de duminică pe care au fost hotărît-o. SADOVEANU, P. M. 180. Prin trecutele mele scrisori eu te-am rugat ca să-mi hotărăști o sumă de bani pe fieștecare lună. KOGĂLNICEANU, S. 134. ♦ (Învechit) A considera, a socoti cu fermitate că un lucru este într-un anumit fel. (Atestat în forma hotărește) Văzîndu-i cinevași cum sînt de bine și curat îmbrăcați la vremea muncii, iarăși îi hotărește că sînt fericiți. GOLESCU, Î. 83. 3. (Cu privire la oameni) A destina, a meni. Or să mă hotărască la moarte. ALECSANDRI, T. 609. Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareș, și pre dînsa boierii ucigași o hotărîseră a fi soție unui oarecărui numit Jolde. NEGRUZZI, S. I 144. Brîncoveanul Constantin... De averi ce tot strîngea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra. ALECSANDRI, P. P. 210. II. (Învechit) 1. Tranz. A pune hotar (unei pro­prietăți, unei regiuni, unei țări); a delimita, a hotărnici. Eu pe Vidra mi-am lăsat Într-un codru depărtat Hotărînd moșiele. ALECSANDRI, P. P. 101. 2. Refl. A se mărgini cu..., a se învecina cu..., a fi vecin cu... (Atestat în forma hotăraște) Județul Putna se hotăraște spre apus și cu Transilvania. I. IONESCU, P. 12. – Prez. ind. și: hotăresc (EMINESCU, N. 62, ALECSANDRI, T. 319),pers. 3 sg. și: hotăraște. verb tranzitiv hotărî

hotărắsc, a -î́ v. tr. (d. hotar). Limitez, pun hotar. Fig. Decid, pronunț o sentență [!]. Precizez, determin, fixez: hotărăsc ziŭa de întîlnire. V. refl. Mă mărginesc: moșia se hotărăște cu pădurea. Fig. Mă decid: mă hotărăsc să plec. verb tranzitiv hotărăsc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului hotărâre

hotărâre   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hotărâre hotărârea
plural hotărâri hotărârile
genitiv-dativ singular hotărâri hotărârii
plural hotărâri hotărârilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z