horaiță definitie

horáiță (horáițe), s. f. – Drum, cale. Origine necunoscută. În Trans. de Nord. După Scriban, în legătură cu rut. gorá „munte”. substantiv femininhoraiță

horáiță f., pl. e (cp. cu rut. gorá pron. horá, munte). Nord. Coclaurĭ. substantiv femininhoraiță

horáiță, horaițe, horăiți, s.f. – 1. Uliță: „De atunci n-am mai umblat noaptea pe horăiți singură” (Bilțiu 1999: 385; Ieud). 2. Coclaur, vâlcea (Calendar 2007; Finteuș). Termen atestat doar în nordul Trans. – Et. nec. (MDA). substantiv femininhoraiță

horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițe substantiv femininhoraiță

HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec. substantiv femininhoraiță

HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Regional) Drum format în mod natural printre casele unui sat sau ale unui oraș. – Pronunțat: -rai-. substantiv femininhoraiță