hodorogi definitie

credit rapid online ifn

1) hodoróg m. (din hodorogesc). Fam. Om hodorogit: un hodorog de moșneag, măĭ hodorogule! substantiv masculin și femininhodorog

2) hodoróg, V. hodorob. substantiv masculin și femininhodorog

credit rapid online ifn

hodoróg1 (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorógi substantiv masculin și femininhodorog

hodoróg2 (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroáge substantiv masculin și femininhodorog

hodorog ! int. exprimă sgomotul ce fac lucrurile învechite: hodorog ! încolo, hodorog ! pe dincolo... carul se strică CR. ║ n. V. hodoroagă. [Onomatopee]. substantiv masculin și femininhodorog

(h)odorób n., pl. oabe și -oábă f., pl. e (vrus. udorobĭ, oală, údoroba, oală proastă, dorob, cutie, coș, rut. odoróblo, văcălie. Bern. 1, 211). Coș fără fund (gabion orĭ cilindru de împletitură de salcie) care se cufundă în apele micĭ (ca în japșe) ca să prinzĭ peștele cu mîna. – Și -óg, pl. oage. V. horeț și oboroacă. substantiv masculin și femininhodorob

HODORÓG1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul etc. [Var.: hodorónc interj.] – Onomatopee. substantiv masculin și femininhodorog

HODORÓG2, -OÁGĂ, hodorogi, -oáge, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv). substantiv masculin și femininhodorog

HODORÓG1 interj. (Și în forma hodoronc) Onoma­topee care redă zgomotul produs de căderea sau ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul pe un drum rău etc. Hodorog ! încolo, hodorog ! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. Deodată, numai ce hodorog ! leagănul cu piatra, jos. ȘEZ. II 54. ◊ (În corelație cu « tronc », exprimă o izbitură sau începutul, alteori sfîrșitul unei căderi) Și boii, spărieți, pornesc ca niște zmei; Însă deodată hodoronc ! Dăm într-un șanț cu toții tronc ! ALEC­SANDRI, T. I 351. Vai de tine ! de trăsură ! De voiești primblare... tronc ? Dinții toți îți sar din gură Într-un veșnic hodoronc ! id. ib. 149. ◊ Expr. Hodoronc- (sau, rar, hodorog-)tronc, se spune cînd cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau spune o vorbă deplasată. Și hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. DELAVRANCEA, la TDRG. Îmi istorisi un amor al lui, un fel de nuvelă nesărată și banală, care se isprăvea prin­tr-un « Adio » ce cădea așa, hodoronc-tronc, fără nici un motiv. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Trîntește vorba Hodorog-tronc ca o roată. PANN, P. V. I 9. – Variantă: hodorónc interj. substantiv masculin și femininhodorog

HODORÓG2, hodorogi, s. m. Epitet injurios dat unui bătrîn care abia se mai ține pe picioare; căzătură, ramolit. Ciolane de hodorog bătrîn... butuci, nu picioare ! – se înciudă moșneagul pe sine. MIHALE, O. 365. Pleacă d-aici... hodorogule... mai mă întrebi și al cui sînt ? PREDA, Î. 37. Și un hodorog ca socru-său avea să i se împotrivească ! GÎRLEANU, N. 31. Ah, hodorog șiret, că n-am știut ! întîi pe tine te-aș fi răpus ! DELAVRANCEA, S. 250. substantiv masculin și femininhodorog

hodoroágă f., pl. oage (d. hodorog). Fam. Iron. Unealtă, mașină saŭ femeĭe hodorogită: o hodoroagă de căruță, de babă. V. cotoroanță și daradaĭcă. substantiv masculin și femininhodoroagă

hodoroágă (persoană, obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroágei; pl. hodoroáge substantiv masculin și femininhodoroagă

hodoroagă f. 1. lucru vechiu și stricat: o hodoroagă de căruță ISP.; 2. (ironic) căzătură de om: hodoroagă bătrână; 3. fam. toacă gură. [V. hodorog]. substantiv masculin și femininhodoroagă

hodorogí, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee). verbhodorogi

hodorogí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 să hodorogeáscă verbhodorogi

hodorogì v. 1. a face vuiet ca de ceva stricat sau spart: moara tot hodorogia POP.; 2. a cădea în ruine, a se dărăpăna; 3. fig. a spune vrute și nevrute: când vorbește, hodorogește CR. verbhodorogì

HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fară rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1. verbhodorogi

HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Mai ales despre mori și despre vehicule în mers) A face zgomot mare; a hurui, a durui. Și căruța deșartă a trecut hodorogind. GALAN, Z. R. 381. Treceau căruțe grele, încărcate, hodorogind prin îmbulzeala trăsurilor care dispăreau în goana cailor. DUNĂREANU, N. 17. [Tigrul] simțea și auzea polobocul rostogolindu-se și hodorogind în urma lui. ODOBESCU, S. III 256. Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. S-aștepți puțin, că mă îmbrac – strigă dînsa hodorogind la dulapul în care-și ținea hainele. SLAVICI, O. I 354. Gata, răspunse ea din pod, hodorogind prin niște străchini și ulcioare. CONTEMPORANUL, III 651. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult și tare; a trăncăni. Mai tacă-vă lioarba ! răcni Vătașa. Eu pierd și voi hodorogiți ! DUNĂREANU, CH. 46. Din gură hodorogește, Chiar ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I 384. ◊ Tranz. (Neobișnuit) A lui bunică Ce cu neîncetare hodorogea minciuni. NEGRUZZI, S. II 265. 3. Refl. (Despre lucruri) A se strica, a se dără­păna, a se hîrbui. Bătută însă mereu de vînturi, moara lui Busuioc s-a hodorogit. SLAVICI, O. I 226. ◊ Fig. (Despre persoane) M-am hodorogit, și trebuie să stau la reparat, măcar o săptămînă. CARAGIALE, O. VII 117. verbhodorogi

hodorogésc v. intr. (rut. hódorom hoditi, a se clătina, a merge șovăind. V. hod). A face hodoronc, a nu funcționa bine: mașina asta hodorogește. Fig. Toc, trăncănesc, îndrug la vorbe: nu maĭ hodorogi la urechea mea! Fac tărăboĭ răscolind lucrurile: cine hodorogește pin [!] pod? V. tr. Stric, hîrbuĭesc, deteriorizez: mĭ-aĭ hodorogit căruța. V. refl. Mă uzez, mă stric, (fig.) îmbătrînesc, perd [!] memoria: căruța, (fig.) baba s´a hodorogit. verbhodorogesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluihodorogi

hodorogi  verb infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)hodorogi hodorogire hodorogit hodorogind singular plural
hodorogind hodorogiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) hodorogesc (să)hodorogesc hodorogeam hodorogii hodorogisem
a II-a (tu) hodorogești (să)hodorogești hodorogeai hodorogiși hodorogiseși
a III-a (el, ea) hodorogește (să)hodorogeai hodorogea hodorogi hodorogise
plural I (noi) hodorogim (să)hodorogim hodorogeam hodorogirăm hodorogiserăm
a II-a (voi) hodorogiți (să)hodorogiți hodorogeați hodorogirăți hodorogiserăți
a III-a (ei, ele) hodorogesc (să)hodorogească hodorogeau hodorogi hodorogiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z