hadâmb definitie

hadî́m, -î́n și (est) -î́mb m. (turc. hadym, ar. gadyn). Vechĭ. Eŭnuc, scopit, castrat. – Azĭ hadîmb, matahală, persoană voluminoasă: un hadîmb de babă cu șalele cît rîșnița (V. Caraivan, Neam. Rom. Lit 2, 813). V. huĭdumă. substantiv masculinhadîm

hadîmb (hadấmbi), s. m. – Eunuc, castrat. – Var. (înv.) hadîm. Tc. hadim (Șeineanu, III, 58; Meyer 144), cf. alb. hadëm, bg. hadum, sb. hàdum. substantiv masculinhadîmb

hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi substantiv masculinhadâmb

HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim. substantiv masculinhadâmb

HADÎ́MB, hadîmbi, s. m. (Învechit și arhaizant) Eunuc. Haremul era undeva, într-o tainiță, după alte ziduri, subt paza hadîmbilor negri, necunoscut încă unui ochi străin. SADOVEANU, Z. C. 277. substantiv masculinhadîmb