hac definitie

hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383). substantiv neutruhac

hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR). substantiv neutruhac

hac (hácuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui. substantiv neutruhac

2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă. substantiv neutruhac

hac¹ (răfuială) s. n. substantiv neutruhac

hac² (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri substantiv neutruhac

hac n. pl. hacuri, Mold. cuiele dela picioarele cailor să nu lunece. [Pol. HAK (= nemț. HACKEN)]. substantiv neutruhac

1) hac n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită [!], datoriĭ; ngr. hákí, alb. bg. hak, leafă). Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie: a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit: ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie. Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și a veni la hac cuĭva, a-l învinge; a da peste hac, a o păți. substantiv neutruhac

hac n. 1. Mold. simbrie: ei aveau ca hac cinci sute lei proști pe an; 2. fig. răfueală; a veni cuiva de hac, a se răfui cu cineva, a scoate la capăt, a dovedi pe cineva: nelegiuitului îi vine de hac necredinciosul PANN; cu capra ți-ai pus în cârd ? capra ți-a venit de hac CR. [Turc. HAK, sumă datorită]. substantiv neutruhac

HAC², hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak. substantiv neutruhac

HAC¹, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără ori provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak. substantiv neutruhac

HAC¹ s. n. sg. 1. (Numai în expr.) A veni (cuiva sau la ceva) de hac = a înlătura o piedică, a învinge pe cineva sau ceva într-o răfuială finală, a reuși să dobori, să nimicești; a găsi ac de cojocul cuiva. La groapă, prietenii au tras cu pistoalele în aer... în semn de jurămînt că-i vor veni de hac lui Victor Talianu. PAS, Z. I 31. Vom putea veni de hac și spînului celuia. CREANGĂ, P. 213. Să ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravnicului ! ALECSANDRI, T. 217. 2. (Învechit) Plată, leafă, simbrie. Are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391. substantiv neutruhac

HAC², hacuri, s. n. (Mold.) Cui de fier care se bate, iarna, pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. Se dau pe gheață iarna, cu hacuri la ciubote. NEGRUZZI, S. II 227. substantiv neutruhac

a veni de hac (cuiva) expr. 1. a învinge (pe cineva), a face inofensiv (pe cineva). 2. a omorî (pe cineva). substantiv neutruavenidehac